Ocuparea locului 8 în Liga Națională de handbal, care asigură calificarea în play-off-ul competiției, se va juca pe terenul din Vaslui, în confruntarea dintre HC Vaslui și Potaissa Turda. Jocul nu e transmis la tv, dar TurdaNews va transmite LIVE informații de la acest meci decisiv!
Oficialii echipei gazdă au început mobilizarea suporterilor pentru acest meci, așteptându-se o sală arhiplină. Spectatorii moldoveni chiar sunt îndemnați să vină îmbrăcați în roșu, culoarea formației gazdă, pentru a-și dovedi atașamentul față de echipă. Optimismul este la cote înalte în tabăra formației gazdă, care nu are nici un jucător indisponibil pentru acest meci, iar victoria este singura variantă luată în calcul.
De partea cealaltă, Potaissa Turda a ajuns să joace meciul decisiv pentru atingerea obiectivului stabilit în acest sezon, chiar pe terenul contracandidatei din Vaslui. Raul Marian, coordonatorul de joc al formației turdene, spunea că poate e mai corect așa, pentru că nici una dintre echipe nu mai depind de nimic altceva decât de confruntarea directă, jucătorul turdean fiind convins că Potaissa se va impune chiar pe terenul din Vaslui.
Oficialii Potaissei au anunțat că la acest meci vor fi prezenți circa 50 de suporteri turdeni și 10 oficiali, printre care se află și primarul municipiului Turda, Tudor Ștefănie.
Jocul se va disputa miercuri, 1 aprilie, de la ora 18.00, iar TurdaNews va transmite informații de la acest meci LIVE (text, foto, video), cu începere de la ora 18.00.
Înaintea acestui meci, HC Vaslui are 28 de puncte (23 jocuri), iar Potaissa Turda are 27 de puncte (22 jocuri). În cazul unei victorii a gazdelor, HC Vaslui ocupă locul 8. În cazul unei victorii a celor de la Potaissa, formația turdeană va fi cea care va ocupa locul 8. Dacă meciul se va termina egal, deznodământul se va amâna până în ultima etapă, când Potaissa Turda va trebui să învingă pe HC Odorhei, pe teren propriu, pentru a ocupa locul 8.
Foto: ActionFoto.ro