Potaissa Turda va evolua mâine dimineață, începând cu ora 10:00, împotriva celor de la HC Farul Constanța, într-o partidă care contează pentru locurile 3-4, în cadrul turneului final ce se desfășoară la Brașov.
Elevii lui Iulian Alexandru au fost învinși astăzi, scor 25-40 de către CS Știința Municipal Bacău, urmând să evolueze în finala mică. În marea finală se vor întâlni CS Știința Municipal Bacău și CSM București.
De remarcat este faptul că echipa turdeană evoluează cu o echipă mai tânără. În afară de portarul Fleșer, toți jucătorii din lotul deplasat la Brașov, vor mai avea un an de juniorat.
Partida de mâine dimineață va fi transmisă în direct, pe pagina de facebook a Dotto Sport.
Juniorii 2 de la Potaissa sunt și ei calificați în cel de-al doilea turneu semifinal, având șanse mari să ajungă și ei între primele opt echipe din țară.