Evoluția bună a elevilor lui Horațiu Gal în sezonul de toamnă și clasarea în primele patru echipe ale campionatului cu două etape înaintea încheierii turului, nu a trecut neobservată de mai marii handbalului românesc, care au numai cuvinte de laudă la adresa acestei grupări sportive.
În această pauză fortuită turdenii s-au pregătit serios pentru a încheia turul campionatului și totodată sfârșitul de an pe u loc fruntaș în clasamentul ligii naționale de handbal masculin. Vineri 7 și sâmbătă 8 decembrie, elevii lui Horațiu Gal pregătesc jocul din etapa viitoare cu Energia Pandurii Târgu Jiu, cu o dublă în compania celor de la Extrem, în sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare.
Flavius Cîmpan convocat în premieră la lotul național de seniori
În cursul acestei săptămâni, pe adresa clubului Potaissa Turda a sosit, din partea Federației Române de Handbal, o înștiințare prin care jucătorul Flavius Câmpan (foto), a fost convocat în premieră la lotul național de seniori. Câmpan a mai fost convocat în toamna acestui an la lotul național de tineret, iar evoluțiile bune din sezonul de toamnă l-au recomandat pentru a fi promovat la lotul mare.
În data de 23 decembrie, Câmpan va face joncțiunea cu lotul național la Oradea, de unde se vor deplasa în Ungaria pentru câteva jocuri de verificare. Următoarea convocare a extremei drepte de la Potaissa Turda este în data de 3 ianuarie, când trebuie să se prezinte la cantonamentul lotului național de la Izvorani. După o perioadă scurtă, lotul național de handbal masculin se va deplasa în Germania pentru o serie de jocuri de verificare.
Foto: Mircea ROŞCA / acspotaissa.ro
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.