marian morar
m install
nello construct

GRAV: Andrei Suciu (T9) a prezentat un certificat de calitate FAKE pentru materiale sanitare chinezești! Le-a ”umflat” prețul, ca să-și păcălească donatorii!

zamblau eugen

Am așteptat mai bine de 24 de ore un răspuns de la Asociația T9, condusă de politicianul Andrei Suciu. Răspunsul nu era neapărat pentru mine, ci pentru cei care au donat bani, pentru un scop nobil, în contul asociației. Răspunsul n-a mai venit, semn că neregulile sunt cât casa, iar în mintea lor au gândit că neoferind lămuriri publice, pe o temă delicată (furtul banilor donatorilor, în scopuri politice), subiectul e închis!

Subiectul n-a fost închis decât în mintea lor! Iar dezvăluirile, informațiile și documentele din această investigație vă vor arăta, dincolo de problema de moralitate a asociației conduse de Andrei Suciu (care-și urmărește scopul politic, în spatele unor ”fapte bune”), o problemă a sistemului medical românesc, în interiorul căruia pot ajunge niște chinezării prezentate drept ”cele mai performante”, în baza unui certificat de calitate FAKE (fals)!

Să începem cu… începutul!

Asociația T9, condusă de omul politic Andrei Suciu, a anunțat o donație la Spitalul Turda. Gestul e unul lăudabil, în esență.

”1 150 de măști FFP2 și 131 de combinezoane impermeabile au fost donate astăzi de Asociația T9 către Spitalul Municipal Turda!

Sistemul medical din România are încă nevoie de echipamente medicale de protecție în lupta cu virusul Covid 19. Astăzi am donat către Spitalul Turda 1 150 de măști FFP2, compatibile actului medical, via China, și 131 de combinezoane impermeabile pentru uz medical. Valoarea donației de astăzi se ridică la suma de 21 552 RON, dintre care 12 282 RON măștile FFP2 și 9 270 RON combinezoanele impermeabile.

Mulțumim tuturor donatorilor și voluntarilor care au făcut posibilă această acțiune ce vine în sprijinul personalului medical turdean!”, era anunțul făcut de T9, în 24 aprilie 2020.

t9 01

În mod normal, fiind vorba de un ONG care gestionează banii unor donatori, anunțul trebuia să fie mai complet, pentru că nu era vorba de un anunț electoral, cu laude pentru omul politic Andrei Suciu, ci despre un anunț prin care donatorii să primească informații complete despre ce s-a întâmplat cu banii lor, astfel încât să nu existe niciun dubiu privind adevărata lor destinație. Din păcate, cei de la T9 au fost mai debragă interesați de imagine, decât de un raport față de donatori.

Întrucât nu au adus aceste lămuriri, ca jurnalist, am considerat că aș putea să-i ajut pe cei de la T9 să le lămurească, astfel încât să nu planeze nicio suspiciune.

”Cei de la T9 au de lămurit câteva aspecte:
– de ce nu prezintă factura achiziției (măști și combinezoane) pe care spun că le-au donat?! Sunt banii oamenilor, donați, și ar trebui să fie transparenți!
– au un certificat de calitate pentru aceste măști ”chinezării”?! Nu de alta, dar belgienii tocmai au refuzat astfel de măști, după ce au descoperit că sunt neconforme… În plus, ei importându-le direct, nu au fost verificate calitativ de niciun organism. Și ei le-au băgat direct în Spital!
– Ne pot pune un link cu tipul de mască și prețul per bucată?! La fel cu combinezoanele?! Ca să verificăm… Sunt banii oamenilor, totuși. Să nu-i păcălească pe donatori!”, am scris la scurt timp după anunțul lor (vineri, ora 14.21), în speranța că vor reacționa rapid și vor repara omisiunea informațională.

Reacție dementă a T9! Oare de ce au reacționat așa furibund?!

Ce s-a întâmplat după această solicitare a mea, extrem de amiabilă, depășește sfera normalului și intră în sfera demenței (probabil, generată de reacția nervoasă în fața situației de a nu putea prezenta documente concludente, care să lămurească situația și, repet, raportul lor normal față de donatori, față de cei care au dat bani asociației conduse de Andrei Suciu, pentru ca el să-și poată face imagine politică în vederea candidaturii.

În mai puțin de oră și jumătate, cei de la T9 m-au atacat furibund. Era primul ”semn” că au ceva de ascuns. Ceva grav!

”Gelu Florea de la TurdaNews transmite informații false în timpul stării de urgență!
Vă rugăm, aveți încredere în serviciile Spitalului Municipal, ignorați cele afirmate de redactorul TurdaNews!

Asociația T9 a cumpărat cele mai performante măști, după ce ne-am consultat cu conducerea Spitalului. Modelul KN95 (China) este echivalent cu N95 (USA) și FFP2 (Europa), vă pun link-ul cu buletinul tehnic de la 3M și certificatul de conformitate la comentarii.

Comanda a fost făcută direct în China, la furnizor, n-am apelat la niciun intermediar.

Pe lângă certificatul de conformitate european, T9 a prezentat instituțiilor abilitate toate actele necesare, conform legii. Pachetul a fost verificat de DHL Express, ANAF, Poliția de Frontieră și acceptat de către Spitalul Municipal Turda. Afirmația făcută de Gelu Florea că măștile nu au fost verificate de niciun organism este FALSĂ.

Transmiterea de știri false cu privire la evoluția COVID-19 este o faptă GRAVĂ, cu posibile consecințe penale, contravine Art.54 (2) și (3) din Decretul de instituire a stării de urgență”, au scris cei de la T9, asociație condusă de politicianul Andrei Suciu.

t9 02

Practic, în loc să lămurească aspectele semnalate de mine, s-au repezit din nou cu minciuni la adresa mea, ca jurnalist și a TurdaNews, ca organ de media.

Evident, pentru aplaudacii lor, pe care-i manipulează bazându-se pe lipsa lor de inteligență, dar mai ales de incapacitatea de a gândi singuri, analizând ce spune o parte și ce spune cealaltă parte (logica argumentelor), postarea a fost un delirum tremens verbal.

Am să vă pun doar câteva comentarii ale acestor specimene, îmbătate de mizeriile scuipate de Andrei Suciu (prin intermediul T9, ascuns în spatele contului, așa cum a dezvăluit Daniel Doboș – fost în ”gașca” lor, nu cu mult timp în urmă). Nu le pun pentru că reprezintă ceva, ci pentru a vă arăta că și mizeriile din societate au fanii lor!

t9 03

Au refuzat orice dialog!

După ce inițial au reacționat foarte rapid și foarte virulent, în momentul în care și-au dat seama că investigația mea ar putea scoate la lumină aspecte neplăcute pentru ei, au refuzat orice dialog sau orice altă precizare pe această temă!

Vineri seara le-am trimis un email, în care le-am solicitat să lămurească unele aspecte sau să prezinte un punct de vedere pe tema expusă, precizând că voi redacta un articol, pe baza investigației făcute.

Iată ce le-am transmis:

”Va solicit sa-mi raspundeti la cateva intrebari (evident, daca doriti ca sa lamuriti aceste aspecte):
– ne puteti prezenta factura pentru ce ati achizitionat din China, direct de la producator? Asta pentru a lamuri aspectele financiare. Nu de alta, dar am gasit produse similare si la 0.19 dolari.
– producatorul este firma Jiangmen Dalfis Technology? Certificatul prezentat public de unde il aveti?! Daca acest certificat se dovedeste a fi FAKE in ceea ce priveste certificarea CEE (nu neaparat ca raspuns la ideea cu FAKE NEWS, dar… se potriveste), aveti o pozitie pe care doriti s-o exprimati in acest sens, avand in vedere ca produsele respective au intrat in circuitul unei unitati spitalicesti?
– ne puteti prezenta un certificat de calitate asemanator si pentru acele combinezoane de protectie? Aveti sau nu?
– care este legatura cu firma producatoare de parchet laminat (sau ce implicare are in aceasta achizitie), respectiv Dongguan Loyal Wood?! Firma aceasta figureaza expeditoare din China.
Precizez ca am nevoie de raspunsul dvs cat mai urgent, pentru ca maine urmeaza sa public articolul (dvs v-ati grabit un pic, sa spuneti ca distribui FAKE NEWS, inainte de a distribui vreo informatie in acest sens!), care va avea o legatura cu ideea de FAKE, dar nu neaparat cu FAKE NEWS, ci cu un alt fel de FAKE, banuiesc la fel de grav in perioada de pandemie, mai ales ca e vorba de produse sanitare de protectie.
Va multumesc anticipat pentru raspuns.
Sunt convins ca nu aveti nimic de ascuns fata de cei care v-au dat bani, dar si fata de opinia publica.”

Am anunțat acest lucru și public, pe contul meu de Facebook:

N-am primit niciun răspuns!

Dar să revenim la argumente…

Singurul document prezentat, ca să ”închidă gura” la toată lumea, a fost un ”certificat de conformitate european”, pentru ”cele mai performante măști”. Nimic despre facturi, nimic despre transparență în raport cu banii primiți ca donație, nimic despre același certificat în cazul combinezoanelor de protecție.

În reacția lor virulentă, au spus (fără a prezenta nicio probă) că au comandat direct din China, de la producător și că nu au folosit niciun intermediar. Dincolo de faptul că oricine știe că dacă faci o comandă din China, e foarte ușor să prezinți linkul, factura și orice date legate de acea comandă, T9 a făcut o greșeală și a ”scăpat” o fotografie cu una dintre cutiile primite. Din fotografia respectivă, pe care o redau mai jos, se vede foarte clar cine este expeditorul din China! Expeditor este firma Dongguan Loyal Wood International din China.

Firma respectivă nu are nicio treabă cu produsele sanitare, fiind o firmă producătoare de… parchet laminat. Are și site propriu (în puteți accesa AICI, în varianta de limbă engleză), dar poate fi găsită și cu oferte pe celebrul site chinezesc Alibaba (link spre profilul companiei AICI).

t9 04

Apoi, au spus că au cumpărat ”cele mai performante măști”, prezentând un ”certificat de calitate european”.

Fac o scurtă paranteză, pentru a vă îndemna la un calcul simplu (bazat pe informațiile transmise de ei, public): au donat 1.150 de măști de protecție FFP2 (KN95), în valoare totală de 12.282 lei. La un calcul elementar, rezultă că prețul pentru o astfel de mască a fost de 10,68 lei, adică la un curs leu/dolar de 4,45 lei/dolar, ar însemna 2,40 dolari/mască. Aceleași măști KN95, ca și cele prezentate de ei, le găsești pe un site chinezesc cu… 0,19 dolari/bucată, la o comandă minimă de 999 bucăți (vă puteți comanda AICI). Practic, ei puteau economisi 2,2 dolari pentru fiecare bucată. În total: 2.530 de dolari (doar la măști!). Această suspiciune va plana asupra lor (faptul că au prezentat prețuri mult mai mari, încercând să justifice banii de la donatori, iar în paralel au intrat în posesia unor sume impresionante, pe ”persoană fizică”), atâta timp cât au refuzat să prezinte documente clare de achiziție (vorba românului: dacă n-ai nimic de ascuns, de ce… ascunzi?!).

Însă, problema de moralitate a politicianului Andrei Suciu nu reprezintă un interes pentru mine, pentru că eu m-am lămurit că minte (lucru pe care l-am demonstrat și în instanță, după ce a negat că i-ar fi sprijinit pe cei care au făcut jaful de la Zoo Turda; sau atunci când a mințit că-l calomniez de doi ani, când de fapt eu câștigasem procesul cu el, instanța dându-mi mie dreptate!) și am arătat clar că e necinstit. Poate reprezenta interes pentru donatori (pentru cei care i-au umplut buzunarele) sau pentru cei care-l susțin (evident, e vorba doar de cei de bună credință, pentru că cei care sunt pe aceeași ”lungime de undă” în privința minciunii și necinstei vor milita în continuare alături de el). De altfel, de vreo lună am mai prezentat pe blogul meu o mostră de încurcături în minciuni, pe banii oamenilor, de pe urma cărora profită politicianul Andrei Suciu (candidatul USR la Primăria Turda). O poți citi aici: Caracterul jegos al celor de la T9, demonstrat chiar de ei! Admirați-le mârlănia!

t9 04

Și acum ajungem la ”certificatul de calitate european”

Investigația mea a avut ca punct central acest certificat. Pentru că era documentul prezentat de Andrei Suciu, documentul în baza căruia materialele respective au intrat într-o unitate spitalicească (Spitalul Turda) fără nicio problemă, după ce, în prealabil, transportul ar fi fost verificat de mai multe instituții din România (spun ei). Și, într-adevăr, directorul Spitalului, Ovidiu Stănilă, a spus că ”e certificat”, deci nu e nicio problemă. Convingător n-a fost nici prefectul Mircea Abrudean, atunci când l-am întrebat dacă există vreo procedură de verificare a unor materiale sanitare importate direct din China de un ONG, care apoi sunt introduse în circuitul unui spital public. De la Ministerul Sănătății nu am primit niciun răspuns (probabil se vor sesiza, după acest material, care arată și deficiențele de ”securitate medicală” din sistemul medical românesc în care chinezăriile ”fake” pot intra fără nicio problemă).

Acesta este ”certificatul de calitate european” prezentat de ei (doar pentru măști, pentru combinezoane n-au prezentat nimic):

t9 05

Ce rezultă din acest certificat?

1. Că producătorul este firma Jiangmen Dalfis Technology Co.

  1. Că este emis de un laborator de testare din China (Shenzhen ECT Testing Technology Co.), pentru un produs chinezesc, în data de 19.03.2020.

Oricât am încercat să dau de această firmă producătoare, nu am găsit nimic de ei. Nici pe siteuri cu companii din economia chineză, nici pe siteuri unde sunt listări de produse chinezești (de unde, probabil, ar fi putut achiziționa). Așa că asta mi-a atras o atenție specială, pentru că e ”ciudat” să cumperi marfă din China, direct de la ”producător”, în condițiile în care nu găsești acel producător pe internet sau produse livrate/comercializate de el.

Dar hai să introducem în context și alte informații publice, despre produse chinezești de acest gen, aduse în Europa:

– Știre AGERPRES: Olanda a retras sute de mii de măşti importate din China şi distribuite în spitalele olandeze pentru a face faţă pandemiei de COVID-19, deoarece nu răspundeau criteriilor de calitate, a informat sâmbătă Ministerul Sănăţii, notează AFP.

– Știre AGERPRESSBelgia a primit de la un furnizor chinez un nou lot de măşti tip KN95, echivalentul modelului FFP2, care nu au trecut testele de calitate la venirea lor în ţară, potrivit agenţiei de presă Belga, citată joi de EFE.

– Știre DialogTextil.ro: Sofeast, o firmă de audit cu experiență în asigurarea calității produselor de pe piața chineză, avertizează asupra pericolelor care îi pândesc pe cei care vor să importe măști și alte echipamente de protecție individuală (EIP) în această perioadă.

– Știre BBC.com (limba engleză): Thousands of testing kits and medical masks are below standard or defective, according to authorities in Spain, Turkey and the Netherlands / Mii de kituri de testare și măști medicale sunt sub standard sau defecte, potrivit autorităților din Spania, Turcia și Olanda.

– Știre TheJakartaPost.com (limba engleză): Two million protective masks purchased by Finland from China have turned out to be unsuitable for use in hospitals, the Finnish government admitted / Două milioane de măști de protecție achiziționate de Finlanda din China s-au dovedit a fi improprii pentru utilizare în spitale, a recunoscut guvernul finlandez.

Articole similare mai găsiți în Los Angeles Times, Deutsche Welle, EuroNews, Helsinki Times (care face referire și la certificate de calitate false) etc. În concluzie: problema produselor sanitare chinezești NECONFORME există la nivelul Europei, în mai multe state.

Cum poți verifica un ”certificat de calitate” dat de chinezi?!

În aceste condiții, am încercat să găsesc o sursă oficială, credibilă, care m-ar putea ajuta pentru verificarea unor astfel de certificate prezentate de chinezi.

Pornind de la această idee, am intrat în contact cu European Safety Federation, o organizație la nivelul Uniunii Europene. În cadrul siteului lor, au o secțiune care este dedicată chiar fake-urilor chinezești, în care se atrage atenția asupra mai multor metode prin care chinezii încearcă să-i fenteze pe cumpărătorii europeni (puteți folosi informațiile și ca persoană fizică, dacă doriți). Sunt o sumedenie de situații prezentate (puteți citi AICI). Însă, pentru mine, cel mai important lucru a fost că mi-au arătat o modalitate destul de rapidă prin care pot verifica un astfel de certificat.

Precizez că inițial am verificat după numărul certificatului și am ajuns la o companie din… Dubai (VCare), care comercializa astfel de măști produse în China, în care era menționat acest certificat (nu știu dacă are sau nu vreo legătură cu faptul că Andrei Suciu a lucrat în Dubai; să fie doar o ”întâmplare”?!). De asemenea, certificatul este emis de Shenzhen ECT Testing Technology Co. (se poate verifica la ei pe site, aici: http://www.ect-lab.com/en/Index.asp), însă pe siteul lor nu ți se permite să verifici pentru cine este emis (ca să-mi dau seama dacă nu cumva a fost falsificat documentul original, așa cum s-a întâmplat în cazul relatat de Helsinki Times, indicat mai sus.

În aceste condiții, mi-a rămas varianta verificării laboratorului în sine, în ceea ce privește acreditarea pentru verificarea calității, în cazul măștilor. Astfel am aflat că există o organizație oficială în China, care se ocupă cu acreditarea laboratoarelor (lucru foarte important!). Este vorba despre China National Accreditation Servise for Conformity Assessment, pe scurt CNAS (site, versiune limba engleză: https://www.cnas.org.cn/english/index.shtml).

Ei bine, pe acest site există lista tuturor laboratoarelor acreditate de CNAS pentru testarea măștilor, inclusiv măști de tipul FFP2/KN95, achiziționate de T9. Ultima actualizare a listei este 4 aprilie 2020. Pe această listă sunt 45 de laboratoare acreditate (puteți vedea întreaga listă AICI). Printre acestea nu se regăsește și laboratorul Shenzhen ECT Testing Technology Co., care a emis certificatul de conformitate calitativă ECT2020P0113197R-1, prezentat de Andrei Suciu.

Practic, în baza indicațiilor de verificare emise de European Safety Federation, certificatul de conformitate prezentat de Andrei Suciu, în baza căruia materialele sanitare au intrat în circuitul Spitalului Municipal Turda, este FAKE!!!

Ce spun ACUM autoritățile?!

Repet, dincolo de caracterul îndoielnic al lui Andrei Suciu și al celorlalți care s-au înhăitat cu el în T9 (care, probabil, au folosit din banii donați deturnându-i spre interesele politice ale lui Andrei Suciu, folosindu-se de tot felul de ”șmecherii”), problema mult mai gravă este că materiale sanitare chinezești, prezentate drept ”cele mai performante”, au intrat în circuitul intern al unei unități spitalicești din România, în baza unui ”certificat de conformitate european” care este FAKE.

Ce spune acum directorul Spitalului, Ovidiu Stănilă? Ce spune prefectul Mircea Abrudean? Ce spune Ministerul Sănătății, care se pare că are o breșă de securitate în sistem, din acest punct de vedere?

Rămâne să vedem!

Până atunci, fraierii sunt invitați să-și continue donațiile în contul Asociației T9, pentru ca ”afacerile” să poată merge mai departe! Andrei Suciu nu are un loc de muncă, așa că e mare nevoie să faceți donații pentru un scop nobil! Ca de obicei, Andrei Suciu va avea material filmat și vă va mulțumi!

UPDATE:

Nu rata partea a II-a a dezvăluirilor:

Dezvăluirile despre escrocheria pusă la cale de Andrei Suciu (T9) continuă! Azi, partea a doua!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2