Antrenorul celor de la Sticla Arieșul Turda, Gică Cotuț, a spus jocul echipei sale la Recea Cristur a fost cel mai bun din returul Ligii 4 și din primele două etape din play-off. Totuși, turdenii au pierdut cu 3-4 și au căzut de pe locul 1 până pe locul 3. Asta și datorită faptului că atacantul turdean raul Busuioc a ratat un penalty, în ultimul minut de prelungiri, deși portarul gazdelor era accidentat la o mână.
Busuioc a șutat chiar pe centrul porții, în portar. În urmă cu câteva etape, tatăl său s-a certat în public cu oficialii echipei Sticla Arieșul Turda, solicitând ca fiul său să fie introdus în teren, să joace.
- Citește și: Incident neplăcut la meciul dintre Mihai Viteazu și Turda! Tatăl unui fotbalist de la Turda… (VIDEO)
”Eu nici nu am văzut cine dă penalty, că m-am întors. N-am crezut că suntem atâta de… Adică, în minutul 95, la ultima fază, să dai pe mijlocul porții, ținând cont că Adi Rus era accidentat la mâna dreaptă”, a comentat tehnicianul turdean, despre execuția lui Raul Busuioc, cel care a ratat penalty-ul turdenilor. Vezi mai jos declarația integrală a tehnicianului turdean.
Turdenii vor juca sâmbătă, pe teren propriu, cu Victoria Viișoara, echipă care în acest moment se află pe locul 1 în Play-Off-ul Ligii 4 de fotbal, poziție care va asigura, la finele competiției, participarea la barajul pentru promovarea în Liga 3 de fotbal.
Clasament, acum:
- Victoria Viișoara – 50 puncte
- Bizonii recea Cristur – 49 puncte
- Sticla Arieșul Turda – 48 puncte
- Arieșul Mihai Viteazu – 37 puncte
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.