fbpx

Camera Deputatilor Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat, în plenul de marţi, decizional, proiectul de lege privind majorarea anuală a alocaţiei pentru copii cu rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020, anunță Ziua de Cluj.

 

"Iniţiativa legislativă vizează completarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993, în sensul introducerii unei norme privind majorarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie, pentru a menţine cuantumul acesteia la aceeaşi valoare de piaţă. Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020”, arată proiectul de lege.

Inițiativa i-a aparținut deputatului PNL Robert Sighiartău.

"Am reuşit! Încă o victorie pentru copiii României! Alocaţiile copiilor vor creşte anual din ianuarie 2020. Parlamentul României a votat în unanimitate propunerea mea legislativă de indexare a alocaţiilor de stat pentru copii cu rata inflaţiei Din 2020, anual, alocaţiile vor creşte pentru a acoperi inflaţia şi pentru a le asigura copiilor o alocaţie cât mai decentă. Mă bucur că am reuşit să duc până la capăt cele două proiecte. A fost greu, dar s-a terminat cu bine. Mulţumesc tuturor părinţilor şi copiilor pentru susţinere!", arată mesajul lui Sighiartău.

În prezent, alocația pentru copiii între 2 și 18 ani este de 150 de lei. Alocația lunară este de 300 de lei pentru copiii până la 2 ani (sau până la 3 ani pentru cei cu handicap, valoare care în cazul acestora se păstrează până la vârsta de 18 ani).

Salariul minim, în raport cu coșul lunar minim

Pe de altă parte, Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care coşul lunar de produse pentru un trai minim decent devine prinicipalul element de fundamentare a salariul minim pe economie şi a politicilor salariale. Legea, iniţiată de parlamentarii Adrian Dohotaru, Adrian Solomon şi Gabriela Creţu, a anunțat Adevărul.

Articolul 3 al legii arată că acest coş minim „constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a politicii salariale”. Pe lângă această principală prevedere, legea mai reglementează şi componentele acestui coş, cât şi modul în care este stabilită valoarea acestuia prin actualizări anuale realizate de către Institutul Naţional de Statistică.

”Pentru o singură persoană, valoarea coşului lunar este stabilită în prezent la 2552 de lei net. Un comunicat al Fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung arată că salariul minim din prezent reprezintă doar 50% din valoarea acestui coş. Mai mult, 85% din contractele de muncă înregistrate anul trecut aveau valori mai mici decât cea a coşului minim.”, precizează Adevărul.

Totuși, există voci care afirmă că noua lege nu va aduce modificări în ceea ce privește salariul minim, pentru că nu există nicio obligație în acest sens, precizându-se doar că salariul minim este fundamentat pe coșul minim.

„Legea spune că e principalul element de fundamentare a salariului minim, dar nu există nicio reglementare  care să oblige ridicarea salariului minim la un anumit procent din valoarea acestui coş. Acest lucru ar fi însemnat dublarea salariului minim de la un an la altul, ceea ce ar fi reprezentat un adevărat şoc economic. Legea lasă o foarte mare marjă manevră guvernului, lasă în grija acestuia ritmul în care se va atinge prin salariu minim pragul valorii coşului de consum – presupunem că va veni un guvern PNL, legea nu-l obligă să ridice salariul minim la 2552 de let net, ci doar stabileşte un element de referinţă”, a explicat Victoria Stoiciu, expert în politici sociale. 

viamso feb2019

banner caribic 012019