Scrie un comentariu

topul national 01

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) premiază, miercuri, 7 noiembrie a.c., cele mai performante companii din România, în cadrul Galei „Topul Național al Firmelor” (TNF), ediția a XXV-a, care va avea loc la Centrul Expozițional Romexpo. 

 

Conform informațiilor pe care le avem, SC Salina Turda SA, societate a administrației locale turdene, va primi locul 1 în domeniul Servicii, la categoria Intreprinderi Mijlocii, grupa Gestionarea monumentelor, cladirilor istorice si a altor obiective de interes turistic!

Salina Turda SA a obținut același loc în anul 2016, iar în anul 2017 s-a clasat pe locul 2 la nivel național.

În anul 2017, Salina Turda a avut o cifră de afaceri de 19.083.513 lei (cu circa 31% mai mare decât în anul precedent), cu o medie de 134 de angajați și un profit de 6.379.791 lei (cu circa 20% mai mare decât în anul precedent).

”Rezultatele economico-financiare se reflectă în mod direct în bunăstarea turdenilor și ridicarea standardului lor de viață. Societatea contribuie la veniturile bugetului local, conform procedurilor legale, din sumele vărsate administrația locală putând suplimenta lucrările de investiții. De asemenea, societatea acoperă cheltuielile pentru buna funcționare a bazinului de înot didactic, anual sute de copii beneficiind de învățarea tainelor înotului sau chiar performând în această ramură sportivă.

Totodată, Salina Turda S.A. se implică în susținerea unor acțiuni organizate în urbe de sectorul organizațiilor neguvernamentale, sprijină performanța tinerilor, sprijină organizarea unor evenimente pentru turdeni și este un important susținător al echipei de handbal Potaissa Turda, care activează cu succes în Liga Națională de handbal masculin”, preciza conducerea societății, la finele anului trecut, într-un comunicat de presă.

Salina Turda SA este o societate pe acțiuni, cu acționar unic Municipiul Turda, care gestionează mai multe obiective: Salina Turda, Ștrandul Durgău, Bazinul de Înot, Hotelul Potaissa, Centrul Spa.

Clasamentul „Topul Naţional al Firmelor” a fost întocmit în baza unei metodologii unice, complexe şi unitare la nivel naţional, ce se axează pe indicatori ce evaluează performanţele anului precedent precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi a capitalului angajat. În ceea ce priveşte ediţia din acest an, clasamentul reuneşte operatori economici din diferite sectoare de activitate, respectiv industrie, servicii, comerţ şi turism, cercetare-dezvoltare şi high-tech, agricultură, silvicultură şi pescuit, precum şi din construcţii.

Foto: Arhivă/Topul Național al Firmelor, ediția 2017.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator