marian morar
m install
nello construct

Cristian Matei: Salina Turda stabileşte un nou record!

zamblau eugen

Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a anunțat o creștere spectaculoasă a numărului de vizitatori ai Salinei Turda, în primele 3 luni din anul 2018, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2017.

 

”Față de primele 3 luni ale anului 2017, în primele 3 luni ale acestui an Salina a avut cu 20.952 mai mulți vizitatori! Ne bucurăm de această creştere şi mai ales de faptul că semifinala Eurovision organizată în subteran a avut un impact major în ceea ce priveşte promovarea obiectivului turistic pe plan național şi internațional.”, a precizat primarul turdean.

Creșterea numărului de vizitatori este una cât se poate de consistentă, pentru această perioadă a anului, în condițiile în care în primele 3 luni ale anului trecut s-a întregistrat un număr total de intrări de circa 60.000 de persoane, de unde rezultă o creștere cu circa 30%!

Anul trecut, numărul total de vizitatori care au intrat în Salina Turda a fost de peste 610.000 de persoane, număr care a situat Salina Turda pe primul loc în topul celor mai vizitate obiective turistice din România. Cei mai mulți vizitatori au fost în luna august, când numărul lor a depășit 120.000 de persoane care au intrat în spectaculosul obiectiv turistic turdean.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2