Să fii părinte de adolescent nu este o sarcină ușoară, mai ales când este vorba despre o fată de peste 14 ani, care își dorește să se maturizeze mai repede. Una dintre cele mai mari provocări pentru tine, ca mamă, va fi să te asiguri ca vestimentația și încălțămintea ei sunt potrivite pentru vârsta pe care o are, mai ales dacă acesteia îi plac pantofii sau sandalele cu toc.
Purtarea unor astfel de încălțări de la o vârstă fragedă poate avea efecte negative asupra sănătății fiicei tale. Mai jos, găsești câteva sfaturi utile pentru a aborda cu ușurință acest subiect.
Iată ce poți face pentru a-ți convinge fiica să renunțe la tocuri!
Dacă ești mama unei adolescente care nu te mai ascultă când vine vorba de purtatul anumitor haine sau încălțări pe care nu le agreezi, prima alternativă ar trebui să fie o discuție matură cu aceasta, mai ales dacă aveți o legătură puternică.
Va trebui să ai în vedere, însă, faptul că adolescenții au diverse probleme și sunt mult mai maturi decât erai tu la vârsta lor, de aceea pot apărea discuții pe această temă. Crearea unei legături trainice cu fiica ta ar trebui să se întâmple din copilărie, însă niciodată nu este prea târziu pentru o discuție sinceră legată de motivul pentru care o femeie poate purta pantofi cu toc, în timp ce o adolescentă ar trebui să mai aștepte.
Explică-i consecințele
Una dintre principalele probleme ale purtării încălțămintei cu toc de la vârste fragede este reprezentată de durerile de spate, urmate de deformarea coloanei vertebrale. Nu ar strica dacă i-ai menționa aceste aspecte fiicei tale, punând accentul pe faptul că, atunci când va veni timpul și își va dori să poarte astfel de pantofi sau sandale, nu va mai putea să o facă din cauza afecțiunilor medicale.
Articolele din ziare sau din revistele online pentru adolescenți ar putea să îți fie de ajutor când abordezi acest subiect sensibil.
Oferă-i alternative
Multe magazine de pantofi oferă diverse alternative pentru încălțările cu toc, cele cu platforme putând fi un compromis în acest sens pentru ca fiica ta să fie mulțumită.
De asemenea, o poți învăța să aleagă încălțăminte cu toc mic sau cu unul mai gros, având în vedere că sunt la modă, iar la The 5th Element poți găsi destul de multe modele care să îi satisfacă gusturile.
Permite-i să poarte pantofi cu toc o zi
În cazul în care te lovești de un refuz categoric din partea fetei tale, nu este o idee rea să o lași să poarte astfel de încălțări o zi, pentru a-și da seama singură de disconfortul provocat de purtarea pantofilor cu toc tot timpul.
Oricât de încăpățânată ar fi fiica ta adolescentă, există mai multe metode prin care poți să o convingi că nu este cazul să se maturizeze prea repede și că o să aibă destul timp pentru a purta încălțăminte cu toc. Alternativa pentru pantofii sau sandalele foarte înalte sunt încălțările cu toc mai mic, pe care poți să o lași să le poarte, astfel încât să eviți alte conflicte inutile. Cea mai bună soluție este întotdeauna comunicarea!
Sursa foto: Pixabay.com