Cu mulți jucători din Turda și zonele apropiate de municipiul nostru, una dintre cele mai bune echipe de minifotbal din țară, Gemina Cluj, caută sponsori.
Gemina Cluj a reușit o performanță mare în anul 2022, când a câștigat Euro Bussines Cup Antalya, competiție unde au participat mai multe firme și instituții din Europa.
MÂNDRIE PENTRU ORAȘ, INSTITUȚIE ȘI ȚARĂ!
„Echipa de minifotbal Gemina Cluj alcătuită din militari din diverse unități din județul Cluj, a devenit o adevărată sursă de mândrie pentru oraș, instituție și țară.
Acești militari pasionați au reprezentat cu demnitate și mândrie România în competițiile Locale , Naționale și Internaționale ,demonstrând o dedicare deosebită și obținând rezultate remarcabile.
Eforturile lor neobosite de a transforma pasiunea în performanță sunt susținute prin antrenamente intense și sacrificii personale.
Această devotată echipă își asumă nu doar munca pe teren ,ci si responsabilitatea financiară contribuind în mod personal la susținerea financiară a activităților.
Un moment deosebit de mândru, pentru Gemina Cluj a fost când au reușit să cucerească trofeul de Campioni Euro Bussines Cup Antalya 2022 ,un turneu prestigios dedicat Firmelor și Instituțiilor din Europa.
Pe lângă titlul European din Antalya, Gemina Cluj a reușit și performanța de a deveni și Campioana Clujului și câștigătoarea Cupei României Locale.
Echipa își propune să continue drumul spre a atinge și alte performanțe strălucitoare în viitor si să reprezinte Clujul și România cu cinste si la următoarele competiții din țară și peste hotare.
Pentru a consolida aceasta misiune ambițioasă Gemina Cluj este în căutare de parteneri și sponsori ,care să sprijine financiar și să se alăture echipei în această călătorie plină de succese .Orice formă de ajutor financiar si distribuirea informațiilor despre echipă va fii cu adevărat valoroasă si apreciată.
Prin susținerea lor ,echipa își propune să își apere trofeele câștigate și să continue să aducă onoare României.
Mulțumim anticipat pentru orice sprijin oferit.” au transmis reprezentanții Gemina Cluj.