Andrei Suciu a decis să mă atace din nou. La fel de mârșav cum o face de fiecare dată! Că bine spunea Daniel Doboș/Pierre Dassilu despre el (citește AICI), că se ascunde în spatele Asociației T9, nefiind suficient de bărbat să poarte o discuție față în față (Andrei, te provoc public la o discuție înregistrată, ca să lămurim lucrurile și să vedem cine-i HOȚUL dintre noi doi!). Și cred că a sosit timpul să lămuresc problema: cine sunt eu și cine este Andrei Suciu! Cu o comparație clară, pe probe certe!
Pentru că nu sunt genul care să mă ascund după conturi false sau să port polemici neasumându-mi identitatea (cum face Andrei Suciu), o să explic cât se poate de clar care e diferența dintre CINSTE și NECINSTE, adică dintre mine și Andrei Suciu! Iar asta se poate face raportându-ne la trecut, la ce a făcut fiecare sau cum am acționat fiecare dintre noi, în anumite momente. Pentru că oricât și-ar dori de mult să falsifice trecutul sau să ”spele” mințile unor oameni nedumeriți, Andrei Suciu NU VA REUȘI! Dintr-un simplu motiv pe care i l-am mai spus: ADEVĂRUL va învinge întotdeauna!
Pentru că nu are cu ce să mă atace, spune despre mine că sunt ”cumpărat” pentru simplul motiv că societatea pe care o dețin derulează un contract LEGAL cu instituții publice. E ca și cum aș spune că Andrei Suciu a fost plătit de arabi ca să le frece… o chestie! Sau să-i pupe-n dos, că doar de aia era plătit, nu?! Pentru că și el a fost plătit în baza unui contract, nu?! Dacă vrea să spună că între mine și el este o diferență, recunosc: este o DIFERENȚĂ! Și am să v-o prezint cât se poate de clar, mai jos!
Spre deosebire de el, eu pot prezenta PROBE clare că, personal, mi-am făcut datoria de jurnalist, indiferent de context! Ceea ce-l deranjează pe el și pe cei din gașca lui de corupți, e faptul că eu refuz să-i fac jocurile lui politice și interesele sale personale! Pentru că nu mă plec în fața nimănui, cu excepția lui Dumnezeu! Sunt prea încăpățânat (recunosc), prea dispus să înfrunt orice ”război”, pentru a nu mă apleca în fața nimănui!
Am nenumărate exemple de DOVEZI certe, respectiv articole publicate pe TurdaNews, care demonstrează faptul că am scris lucruri ”neplăcute” chiar și atunci când societatea mea avea un contract cu diverse instituții, conduse de potentații vremii! Le prezint mai jos…
De aia spun: diferența dintre mine și Andrei Suciu e aia dintre CINSTE și NECINSTE!
Eu am scris despre jaful de la Zoo Turda, chiar dacă societatea mea avea contract cu Primăria Turda, în acel moment! Nu am avut nicio problemă! De asemenea, dacă au existat informații delicate despre potentații vremii sau despre diverse instituții, le-am scris, chiar dacă AVEAM CONTRACT! Pentru că niciun contract NU MĂ OBLIGĂ să tac, sau să mă ”vând”! Iar dovezile sunt mai jos!
În schimb, Andrei Suciu când a luat cunoștință despre JAFUL de la Zoo Turda, nu a scos un cuvințel! Nici ”pâs” n-a zis ”mâțul”! E adevărat, a luat cunoștință prin anul 2015, după ce eu deja AM ATRAS ATENȚIA public asupra neregulilor de acolo! Dar asta nu este o scuză! Din contră: e o acuză mai gravă! Pentru că știa că acolo sunt probleme, doar le-am semnalat eu! Știa că există un jurnalist care a scris despre acel jaf! Iar el, în calitate de funcționar public, slugă umilă a celor care au jefuit Zoo Turda, ce-a făcut?! A mers acolo, a constatat că s-au decontat/plătit lucrări neefectuate (chiar el recunoaște că a făcut capetele de tabel în care se menționau aceste informații!), a semnat tabelul respectiv (care era un fel de inventar), iar apoi a tăcut…
Iar când s-a aflat totul, vine și spune că ”era sub contract” cu Primăria și nu putea spune nimic de jaful din banul public, care a avut loc acolo! Serios?! Păi nu te contrazici, măi Andrei Suciu?! Nu cumva demonstrezi că ai fost și ești un om profund corupt?! Chiar atât de josnic poți să fii?! Păi, pentru tine erau importanți banii cu care te plăteau jefuitorii?! Sau ADEVĂRUL?! De ce ai preferat banii în schimbul ADEVĂRULUI?! Și te dai om corect?! Serios?! Nu ți-e rușine?!
Oricum, n-a spus niciodată nimic despre jaful de acolo, deși știa, chiar dacă au trecut și cei 2 ani pe care îi tot invoca (într-un mod fals, că să-și justifice cumva protejarea jefuitorilor!), în care și-ar fi luat angajamentul față de jefuitori că nu va sufla niciun cuvințel, pentru el fiind mai importantă protecția celor care au devalizat banul public și au lăsat o investiție neterminată nici în ziua de azi, decât ADEVĂRUL! Pe care eu deja îl spusesem, chiar dacă am avut și eu contract cu Primăria Turda! Însă, niciun contract pe lumea asta nu mă poate obliga să apăr corupții și să nu spun adevărul!
Deci… ăsta e Andrei! Andrei Suciu, de la USR Turda! Și asta-i diferența dintre noi, dintre CINSTE și NECINSTE!
Iar acum vă prezint dovezile la care făceam referire.
Am scris despre jaful din banul public în 2014, când primar era Tudor Ștefănie, iar societatea mea avea contract cu Primăria Turda! Repet: asta nu mă împiedică să spun adevărul! Apropo: în acea perioadă, Emil Turdean, fostul președinte al USR Turda (că lider este și acum, Ciprian Rigman fiind doar pe post de președinte-bibelou în vitrina lui Turdean), era coleg cu Ștefănie! Da, coleg de partid! Iar când eu scriam de jaful de la Zoo Turda, Emil Turdean… tăcea! Și își primea osul agricol de ros…
Citește articolul din 11 mai 2014:
PREJUDICIU la bugetul local Turda: peste 31 de MILIARDE de lei vechi! Vezi detalii despre JAF!
De asemenea, cum am spus și mai sus, atunci când au existat informații certe privind unele lucruri negative, nu am ezitat să scriu! Iar mai jos aveți un articol ”bombă” din 2014, când… societatea mea avea contract cu Primăria Turda! Să vă repet că Emil Turdean era coleg de partid cu Tudor Ștefănie și că stătea frumos pe lăbuțele din față, ca să-i lingă bombeul Primarului?!
Citește articolul din 29 octombrie 2014:
EXCLUSIV – Câți bani a dat PDL-istul Ștefănie, din banul public, pentru a ascunde dovezile de incompatibilitate? Vezi PROBE!
Și am scris inclusiv de Compania de Apă Arieș (sau de subiecte care aveau legătură), chiar dacă AVEAM CONTRACT și chiar dacă director era… Cristian Matei!
Și uite ce articol am scris…
Citește articolul din 10 iunie 2015:
Patronul societății care asigura consultanță pentru proiectul european al CAA, arestat!
Am scris inclusiv de o problemă care privea conducerea Companiei de Apă Arieș (repet: cu care aveam contract!) și un fost senator de la acea vreme (mă refer la Alexandru Cordoș). Și era un subiect delicat, cu o cercetare a DNA! Dar n-am ”ocolit” subiectul și nici nu am procedat cum a făcut Andrei Suciu, respectiv să spun că ”am contract” cu Compania de Apă Arieș și asta nu-mi dă voie să spun adevărul…
Citește articolul din 17 iulie 2015:
Senatorul Alexandru Cordoș, urmărit penal pentru trafic de influență la Compania de Apă Arieș!
Și dacă aveți impresia că doar acestea au fost, vă înșelați! Au mai fost și altele! Inclusiv despre ”războiul” lui Cristian Felezeu cu CAA (conducerea) am scris! Pentru că era un subiect! Și pentru că TurdaNews nu a băgat niciodată capul în pământ! De fapt, acesta este și motivul pentru care T9/USR/Andrei Suciu și toate conturile sau paginile lor false de pe Facebook mă atacă cu atâta înverșunare, încercând să mă decredibilizeze! Nu le-am cedat! Iar pentru ei, obișnuiți ai grupurilor corupte, cu bani mulți, ăsta reprezenta un afront…
Citește articolul din 16 decembrie 2015:
Consilierul Cristian Felezeu a câștigat procesul cu Compania de Apă Arieș! Trebuie repus șef al Sucursalei Turda!
Of, și câte comunicate nu s-au publicat din partea celor de la T9, înaintea alegerilor din 2016… Nu conta că-l atacau pe Matei sau pe Ștefănie (care, ambii, conduceau niște instituții cu care societatea mea avea contracte!), iar ambii erau candidați pentru mandatul de primar.
Au trimis comunicat despre Cristian Matei?! S-a publicat fără nicio problemă!
Citește articolul din 28 aprilie 2016:
T9: „D-le Cristian Matei, așteptăm scuze, nu panouri !”
Au trimis comunicat despre Ștefănie?! S-a publicat fără nicio problemă!
Citește articolul din 28 mai 2016:
Asociatia T9: „Ștefănie, acest Ceaușescu de Turda”
Au trimis comunicat despre primar, directorul Companiei de Apă și deputatul în funcție?! S-a publicat fără nicio problemă!
Citește articolul din 10 aprilie 2016:
Asociatia T9, apel către turdeni: trio-ul Ștefănie-Irimie-Matei trebuie să plece!
Și nu e vorba numai de T9 sau Andrei Suciu. TurdaNews a publicat informații sau ”atacuri” (cum le spun unii), inclusiv la adresa actualului primar Cristian Matei! Tot… fără nicio problemă!
Citește articolul din 16 iulie 2016:
PNL Turda: Cine este Gheorghe Dan Grigoriu, noul reprezentant al Adunării Generale a Acționarilor la Societatea Comercială Compania de Apă Arieș sau… la vremuri noi, tot noi!
Cam așa au stat lucrurile… Cam ăsta e adevărul…
Evident, poate vă puneți și alte întrebări, mai de ”culise”. De exemplu, de ce s-a ”schimbat” Andrei Suciu, în raport cu TurdaNews?! Schimbarea lui a început din momentul în care a văzut că eu continui cu subiectul privind Zoo Turda. În prima fază, nu mi-am dat seama. Dar, ulterior, în momentul în care parcă am turnat gaz pe foc, întrebându-l ce știe el despre jaf (după ce singur a declarat că a făcut parte dintr-o comisiei de inventariere!), mi-am dat seama că ceva era putred… Atacurile lor la adresa mea erau mult prea vulgare, mult prea violente… Și am ”căutat” să aflu de ce, până am ajuns la acel document semnat de Andrei Suciu, privind implicarea sa EVIDENTĂ în protejarea JAFULUI!
În august 2017 am prezentat dovezi clare ale implicării lui Andrei Suciu. Am prezentat și inventarul semnat de Andrei Suciu, în care a recunoscut că el a făcut ultimele două coloane, care prezentau DOVADA jafului (lucrările nu erau realizate, dar… au fost plătite din banul public, în proporție de 100%!). Oricine vede un astfel de document, chiar dacă nu este de specialitate, înțelege că e o PROBLEMĂ! Pentru că e vorba de lucrări care nu s-au făcut, deși erau plătite 100% din banul public al turdenilor! Iar Andrei Suciu a tăcut! Că avea contract cu Primăria și trebuia să tacă! Eu nu am tăcut! Eu am scris! Și asta l-a deranjat și îl deranjează!
Iată doar o filă din acel inventar:
Puteți citit și articolul scris în 21 august 2017:
VIDEO – S-au lămurit lucrurile: Pe Andrei Suciu (T9) nu-l interesează să afle vinovații jafului de la Zoo Turda! De ce oare?!
Ce s-a întâmplat ulterior?! Andrei Suciu m-a dat în judecată, solicitându-mi să șterg toate articolele scrise despre el, să-i dau 10.000 de euro ca ”daune” pentru ceea ce am scris despre el (menționând că aș fi desfășurat o ”campanie” împotriva sa), să-i plătesc avocații de mii de euro și să nu mai scriu nimic de el! Pentru că, în opinia sa, toate erau minciuni, erau invenții, erau neadevăruri…
Și i-am spus atunci că a făcut o mare greșeală! Dacă nu mă dădea în judecată, pentru cei habarniști din anturajul lui, era suficient să le spună că eu mint și ăia îl credeau. Dar, intrând un proces pe rol, el mi-a dat posibilitatea să prezint PROBELE pe care le aveam, în cazul fiecărui articol scris și să demonstrez că era doar ADEVĂRUL! N-a crezut că voi câștiga procesul… Dar, și-a asumat un risc! Iar în situații de risc, Gelu Florea câștigă întotdeauna!
Vă reamintesc ce am spus ÎNAINTEA procesului (și îi reamintesc și lui, că poate a ”uitat”, provocându-mă acum să depun o plângere penală împotriva sa, cu toate dovezile pe care le am!):
”Îl înțeleg pe domnul Andrei Suciu că, rămas fără loc de muncă de un an și ceva și probabil fiind mult prea specialist pentru a-și găsi un alt loc de muncă cum a fost cel obținut în Primăria Turda pe vremea când primar era Tudor Ștefănie, colegul său din PNL, acum caută tot felul de metode de a mai câștiga un leu. Dincolo de asta, eu mă bucur că a deschis acest proces, pentru că îmi dă ocazia să câștig în instanță împotriva domniei sale, cu probele pe care le prezint, astfel încât la finalizarea procesului opinia publică va avea certitudinea că tot ceea ce am scris este adevărat!
Știu că am deranjat foarte mult cu seria de articole care au prezentat proporțiile jafului de la Zoo Turda, unde după ultimele mele calcule au dispărut 3.000.000 de lei, dar prefer să mă duc în 1.000 de procese, pentru a demonstra că ceea ce am scris se susține cu probe, decât să-mi fie rușine că nu am scris sau că evit să prezint adevărul cititorilor TurdaNews!”.
Declarația asta a fost publicată în articolul din 4 octombrie 2017:
Andrei Suciu, fostul candidat la Primăria Turda, vrea 10.000 de euro de la Gelu Florea!
Ei bine, am câștigat procesul cu el! Am demonstrat că spun adevărul! Atât în prima instanță, la Judecătoria Turda…
Citește articolul din 12 iulie 2018:
Cum a pierdut Andrei Suciu procesul de 10.000 de euro, cu jurnalistul Gelu Florea! Vezi mențiunile instanței, care a confirmat că Gelu Florea a spus numai adevărul!
Cât și în a doua instanță, unde a făcut apel, respectiv la Tribunalul Cluj…
Citește articolul din 8 septembrie 2019:
Tribunalul Cluj a spus clar: Andrei Suciu ascunde informațiile despre jaful de la Zoo Turda! Andrei, până când mai taci?!
Care a fost reacția T9 și a lui Andrei Suciu, după ce am câștigat procesul?! În loc să-și ceară scuze, cum era moral și normal (sau măcar să tacă!), și-au deschis ”gura-WC”, încercând să mă împroaște cu dejecțiilor lor bucale.
Citește articolul din 10 octombrie 2019:
Atac suburban al T9/USR Turda la adresa jurnalistului Gelu Florea: ”îți taie mâna și îți ia ceasul”, ”muist”, ”sifilitic borât”!
Vi se pare că asta este atitudinea… justă?! Repet: după ce AM CÂȘTIGAT procesul!
De altfel, se pare că asta îi caracterizează… Cei care nu le fac pe plac, devin automat ”dușmanii” lor, împroșcându-i cu dejecții…
A spus-o recent, printr-un comentariu, chiar daniel Doboș/Pierre Dassilu, cel care l-a făcut ”troacă de porci” pe Andrei Suciu.
Citește articolul din 13 noiembrie 2019:
Daniel Doboș îl ”termină” pe Andrei Suciu (USR)! ”Salvatorul Turzii” este șomer și se ascunde după ”fusta” Asociației T9!
În acest comentariu, Daniel Doboș/Pierre Dassilu a vorbit despre ce a pățit după ce a făcut acele afirmații la adresa lui Andrei Suciu, candidatul Mafiei.
Iată ce a menționat Daniel Doboș/Pierre Dassilu despre cei de la T9/USR Turda, care ”au contactat oameni să mă atace pentru ceea ce am spus”:
Vă dați seama cu ce mafioți avem de-a face?! Vă dați seama că oamenii ăștia își urmăresc doar propriul interes și nici nu le pasă de democrație?! Vă dați seama???
Iar cei care încă mai simpatizați cu ei: măcar acum, realizați pe ce MAFIOȚI susțineți?! Pe ce NETREBNICI?! Pe ce NECINSTIȚI?! Pe ce HOȚI?!
Îi mai susțineți?!
Sper să nu ajungeți și voi ca ăia din Câmpia Turzii… Înaintea alegerilor din 2012, am fost singurul jurnalist local care a spus, în mod clar și asumat, despre candidatul USL la Primăria Câmpia Turzii (Radu Hanga) că este un INCAPABIL! Am scris câteva articole pe tema asta, dezvăluind câte societăți a băgat în faliment și că e prea bătrân pentru a mai face față unui management administrativ eficient… Și mulți îmi spuneau că ”am ceva cu el”. Cum spune acum Andrei Suciu.
Iată doar unul dintre articolele-avertisment, scris în 19 martie 2012:
EXCLUSIV: Câte societăţi a „măturat” (falimentat) Radu Hanga în ultimii 10 ani?
Nu au ținut cont de ce le-am spus! Deși am scris cu dovezi! În 2012, Radu Hanga a câștigat Primăria… fluierând! A avut vreo 36%, în timp ce contracandidatul aflat pe locul 2 a avut vreo 20%…
Și a urmat… mandatul!
Ce a urmat, după 4 ani? Radu Hanga a candidat din nou în 2016, fiind primar în funcție… Și a făcut vreo 6%!!! 6%, oameni buni, pentru un primar în funcție!!!
Oamenii nu m-au crezut în 2012, dar apoi s-au convins pe pielea lor în mandatul 2012-2016! Au pierdut 4 ani… Dacă erau atenți la ce am scris, dacă nu se lăsau păcăliți/influențați/manipulați de cei care aveau interese electorale, ar fi câștigat 4 ani…
Eu sunt Gelu Florea… Fac jurnalism din anul 1996… Și nu mi-e rușine de mine! Decât să-mi fie rușine, mai bine am preferat să-mi fie teamă! Am scris multe articole incomode! Mulți m-au dat în judecată. Am câștigat toate procesele. Și nu mă tem de linșajul la care m-au supus Andrei Suciu și cei de la T9! Pentru că lupt pentru adevăr, pentru cinste, pentru corectitudine! Iar diferența dintre mine și Andrei Suciu e cea dintre CINSTE și NECINSTE!
Apropo, în procesul cu Andrei Suciu am prezentat instanței și modul în care au vrut să mă linșeze public (după metoda dezvăluită și de Daniel Doboș/Pierre Dassilu), după ce am scris despre implicarea lui Andrei Suciu, în calitate de funcționar public CORUPT, în protejarea HOȚILOR și a JAFULUI de la Zoo Turda.
Am prezentat într-un articol din 31 mai 2019:
De ce Gelu Florea trebuie discreditat? Iată dovezile din instanță! Planul T9/USR Turda!
Să aveți o zi bună! Și deschideți ochii! Nu vă lăsați prostiți!
Andrei Suciu nu este soluția! Și nu este ceea ce se prezintă! Este candidatul Mafiei!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.