Gelu Florea: Diferența dintre un porc ținut în coteț și același porc pus în libertate, nu e niciuna!

nello construct

Diferența dintre un porc ținut în coteț și același porc pus în libertate, nu e niciuna! Porcul tot porc rămâne… Și se manifestă ca atare.

Așa e și cu libertatea noastră (cu diferența că, pe scara evoluției, libertatea umană poate genera mult mai multe posibilități, în comparație cu cea a unui porc lăsat liber), pe care am dobândit-o în urmă cu peste 30 de ani. Am devenit liberi… să fim noi înșine, să fim ceea ce suntem, de fapt!

Unii au ales să dea în cap, alții să distrugă, alții să se drogheze, alții să se lamenteze cât de prost le merge, alții să acuze toată ziua, alții să aștepte cu ”cineva” să le rezolve lor problemele și să-i ajute cumva sau cine știe câte astfel de ”îndeletniciri” ale vremurilor…

Dar, unii au ales să citească mai mult, să învețe, să fie mai buni cu cei din jurul lor, să înțeleagă sau să știe mai multe, să fie ”motoare” ale societății, să aducă plusvaloare în jurul lor, să fie mai performanți, să facă ceea ce le stă lor în putere pentru a le fi mai bine și să pună într-un plan secund prezumtivul ajutor al altora și alte exemple de acest gen.

Până la urmă, țineți minte: tot de noi depinde! Libertatea nu-ți aduce automat bunăstare! Nici vorbă! Poți fi chiar mai sărac, ca percepție, față de perioada în care erai sub papucul dictaturii… Iar exemple avem nenumărate în jurul nostru. Însă, îți aduce oportunități! Multe! Oportunități de a evolua, de a te dezvolta, de a te schimba, de a avea succes și bunăstare, de a fi așa cum vrei tu să fii de fapt…

Iar libertatea o iubește doar cel care-și poate asuma răspunderea ei. Pentru că nu există libertate fără răspundere. Iar libertatea implică întotdeauna și o răspundere personală. Învățați să fiți liberi! Învățați să vă bazați pe propriile eforturi de mai bine! Învățați că o investiție, oricât de mică (nu neapărat din punct de vedere financiar, ci și al timpului alocat), în voi înșivă, vă va oferi oportunități nebănuite, mai devreme sau mai târziu! Învățați că lumea din jurul vostru este ceea ce ați construit voi în jurul vostru, conștient sau inconștient! Învățați că, oricând, puteți schimba toate astea cu un simplu gest, care să implice responsabilitate, conștientizare și determinare! Învățați să aveți încredere în oamenii care au succes, pentru că succesul lor nu este întâmplător, iar voi aveți ceva de învățat, întotdeauna! Învățați să vă acceptați limitele umane, diferite de la caz la caz, dar și să-l sprijiniți pe cel mai capabil de progres, succesul acestuia în societate reflectându-se, inevitabil, și asupra propriei dvs vieți! Învățați să construiți, nu să distrugeți! Învățați… În fond, nu asta e calea care ne diferențiază de acel porc de la începutul acestei postări?!

Gelu FLOREA – jurnalist TurdaNews

TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa redactia@turdanews.net.

OFERTĂ SPECIALĂ: Comandă de pe quickmobile.ro (telefoane mobile, tablete, accesorii și gadgeturi), iar la prețul special se mai adaugă o reducere de 3%, folosind Codul QUICK818. Codul se folosește în coșul de cumpărături înainte de finalizarea comenzii.
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 46 de abonați.

salina turda

transilvania impact

ca aries turda

Ultimele articole:

Ne urmăresc pe rețele sociale: