Am rămas consternat zilele trecute, după ce am citit reacțiile mai multor comentatori la un articol publicat la categoria Știrea Cititorului, adică acolo unde publicăm sesizări de la diverse persoane, care ne semnalează tot felul de probleme, în speranța că acestea vor fi rezolvate.
O știre de acest gen, publicată la Cluj-Napoca, de exemplu, atrage reacții de critică la adresa celor care-și pun bolidul auto pe locul rezervat persoanelor cu dizabilități/handicap, dând astfel dovadă de o nesimțire crasă, dincolo de nerespectarea legii, care îți interzice să-ți lași mașina pe astfel de locuri, dacă nu ești o persoană care să se încadreze în definiția persoanelor cu dizabilități (cu legitimație aferentă etc).
La Turda, însă, ”poporul” pare că ține cu nesimțirea, cu grobianismul, cu lipsa oricărui bun simț… Cel puțin, partea vizibilă, care se manifestă, care are păreri și le strigă în gura mare.
Citește și: Știrea Cititorului: A parcat pe locul rezervat persoanelor cu handicap, la Penny în Micro 1 Turda!
CONTEXT: O cititoare ne-a transmis o sesizare, despre modul în care parchează o persoană din lumea interlopă (dintr-o grupare de ”cortorari”), fără ca organele abilitate să intervină.
REACȚII: Marea majoritate a comentatorilor de pe Facebook ne înfierează pe noi, de ce am publicat o astfel de sesizare la rubrica Știrea Cititorului (care pentru asta este făcută!).
Dincolo de context și reacții, o să vă rog să fiți atenți cam unde a ajuns ”societatea civilă” turdeană, care și-a pierdut busola, după atâta răutate exprimată în spațiul public și nu mai e în stare să judece problema care e destul de simplă: LOCUL DE PARCARE pentru persoanele cu dizabilități NU SE OCUPĂ decât de către cei în drept!
Ori, pentru turdeanul meltean, în fapt un grobian fără pic de respect și educație, plin de nesimțire și cu aere de ”mare deștept”, deși încă nu a încheiat cursurile de ”specialist în căutare pe Goagăl”, bunul simț și respectarea legii sunt niște noțiuni care nu trebuie băgate în seamă. Că, deh, când ești deștept de-ți bubuie mintea, musai trebuie să arăți asta întregii lumi!
Ei, cam ăștia sunt majoritatea turdenilor guralivi și comentariile lor. Ce mai urmează?! Să le îmburdați căruciorul celor cu dizabilități și să râdeți de ei, ce neputincioși sunt?! 😡
Evident, așa ceva nu vor face niciodată peste hotare, în Europa, că acolo își iau o amendă de îi ustură la buzunar. Ăștia-s oamenii cu care vrem o Turdă mai frumoasă. Serios?! Uitați-vă bine la ei! Sunt nesimțiții pe care-i întâlnim la tot pasul… Ce facem?! Îi admirăm?! Nu-i băgăm în seamă?! Sau facem și noi ”revoluția bunului simț”?!
Chiar sunt curios…
Vă las să vă ”delectați” cu opinia unei majorități a ”comentacilor”:
TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa redactia@turdanews.net.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
asa se intampla cand se vand permise de conducere la targ ,asta a avut bani nu scoala sa stie sa si citeasca.politia locala sa incerce sa ia o declaratie ,pariu ca nu stie sa scrie