Am fost, sunt și voi fi un tip pragmatic. Nu-mi plac populiștii, pentru că în spatele populismului se ascunde, de cele mai multe ori, o incapacitate profesională cronică. Iar comunicatul de azi, al celor de la USR Turda, pot spune cu certitudine că intră în sfera populismului. Practic, USR mi-a demonstrat, cel puțin la acest moment, că în locul unei atitudini politico-profesionale eficiente, a preferat să abordeze populismul ieftin ”alde AUR”.
Ce așteptări am eu de la cei care ”solicită explicații”?! Să vină cu genul de dezbatere care să rezolve eventualele ”probleme”, dar în niciun caz în stilul populist care a fost lansat!
În primul rând, Salina Turda SA este o societate comercială care nu intră în sfera serviciilor publice. De aceea, n-ai cum să abordezi problema tarifelor din perspectiva ”să-și permită și asistatul social”, pe care în general îl doare-n cot de viața lui, dar vrea să primească cât mai mult posibil de-a moaka. Din start, perspectiva este una de eficiență managerială. Iar la acest capitol, indiferent cine ce ar spune, Salina Turda SA a excelat în ultimii ani, chiar dacă a suferit o sincopă în perioada pandemiei (când a fost un trend neplăcut pentru tot turismul). Cifrele vorbesc de la sine:

Și trebuie precizat un lucru foarte clar: acest profit NU a fost făcut de pe spatele turdenilor! Iar turdenii sunt beneficiarii rezultatelor financiare, pentru că, conform legii, minim 50% din profitul companiei se varsă la bugetul local al municipiului Turda, pentru investiții ulterioare (în beneficiul turdenilor!).
În al doilea rând, cei de la USR vorbesc despre faptul că ”s-au aruncat anul trecut bani pe fereastră la evenimente de campanie ale primarului și pe urmă oamenilor li se cer mai mulți bani ca să se acopere golurile rămase”. Bun, s-o lămurim: ceea ce spuneți dvs este ILEGAL! Ați făcut vreo sesizare undeva?! Ne-o puteți prezenta?! Aveți vreo decizie a instanței care să stabilească ceea ce afirmați?! Sau e doar o… părere?! În ”stil AUR”, că nu e nicio diferență, după cum spuneam…
Da, știu la ce faceți referire, pentru că v-ați exprimat împotrivirea la vremea respectivă. Un exemplu este faptul că Salina Turda SA a contribuit financiar la evenimentul de inaugurare a noii săli polivalente din Turda. Deși contribuția a fost nesemnificativă, raportat la puterea financiară a societății, v-ați împotrivit! Practic, v-ați împotrivit ca turdenii să beneficieze de accesul gratuit în sala polivalentă, cu ocazia acelui week-end de 3 zile, cu diverse evenimente în zona noului obiectiv din Turda. De ce nu ați fost la fel de populiști și atunci?! Să spuneți că turdenii merită să asiste la niște spectacole de anvergură, gratuite și să vadă gratuit o confruntare handbalistică de top, între echipa noastră locală – Potaissa Turda și Dinamo București, multipla campioană națională, echipă ce ne reprezintă cu cinste și în topul competițiilor europene?! Vă spun eu: pentru că, de fapt, ne arătați că nu ”grija” pentru turdeni este primordială pentru dvs, ci ”grija” propriului scor electoral! Iar prin asta, din nefericire pentru dvs, nu demonstrați altceva decât că sunteți ”același AUR”, dar un pic mai spre stânga.
În al treilea rând, îmi aduc aminte cum ați avertizat în Consiliul Local Turda că Salina Turda SA intră în faliment, dacă va sprijini financiar echipa de handbal Potaissa Turda (un demers cât se poate de firesc, benefic ambelor părți, la urma urmei). Unde e falimentul prognozat?! Sau e doar politica aia fără nicio valoare, gen ”Gică contra”?! Că îmi aduc aminte că și anul trecut v-ați opus conducerii actuale a clubului de handbal AHC Potaissa Turda, care în prezent performează (locul 2 în Liga Zimbrilor și calificare în Final Four-ul Cupei României).
- Citește și: Consilierii PSD-USR-AUR-PMP dau în cap handbalului turdean! Dar nici nu vin cu… alte soluții!
Repet: Salina Turda S.A. NU face profituri pe spatele turdenilor! Iar rezultatele financiare de top ale companiei se răsfrâng asupra turdenilor, fie prin bani la bugetul local (pentru investiții ulterioare), fie prin contribuții financiare la handbal (unde ne mândrim, așa cum am spus, cu o echipă de top!) sau la organizarea unor evenimente de anvergură, la care turdenii se pot bucura că văd ”live”, gratuit, concertele unor artiști de anvergură (așa, ca exemplu: un concert al Andrei are un bilet de intrare de minim 200-300 de lei, pentru cei care nu știu).
În al patrulea rând, ați făcut o minimă acțiune de ”documentare”, să vedeți ce tarif de intrare este la salina din Wieliczka (Polonia), de exemplu?! Vă spun eu: echivalentul în lei este de circa 150 de lei/persoană. Iar Salina Turda este considerată a fi ”peste” salina poloneză! Nu o spun eu, o spun turiștii internaționali și alte entități internaționale, care au menționat obiectivul turistic de la Turda drept ”cel mai spectaculos loc subteran”. În 2022, am mai scris un articol comparativ de acest gen. La vremea respectivă, tariful la salina poloneză era de circa 100 de lei/persoană, în timp ce la Turda era de 50-60 de lei. Între timp, la Turda, tariful a ajuns la 70-85 de lei, în timp ce la salina poloneză a ajuns la… 150 de lei! Unde vi se pare creșterea mai mare?! Dincolo de diferența de tarif, care este evidentă…
Și, repet: deși avem tariful la jumătate față de obiectivul polonez, tot Salina Turda este cea care performează la nivel mondial, prin apariții media sau chiar promovări mai mult sau mai puțin directe ale unor personalități recunoscute la nivel mondial. Cazul youtuber-ului Mr.Beast este doar un exemplu. Un exemplu și din perspectiva promovării obiectivului turistic turdean, în condițiile în care Mr.Beast este în topul celor mai urmăriți youtuberi la nivel mondial, iar înregistrarea din salina Turda a ajuns la peste 130 de milioane de vizionări. Dar și din perspectiva managementului Salinei Turda, care a avut încasări colosale pentru înregistrarea respectivă, echivalentul a peste 80.000 de turiști cu bilet.
În al cincilea rând, o discuție profesionistă, chiar și pentru un politician, era aceea în care în locul populismului ar fi fost abordată o altă ”temă”. Și vă dau un exemplu: accesul pe bază de abonament, pentru ”tratament medical”, indiferent că vorbim despre prevenire sau de tratare efectivă a unor afecțiuni. Pentru că, da, tariful de ”tratament” este destul de ridicat. Un abonament pe minim 7 zile, te costă 60 de lei/zi. Adică, minim 420 de lei/persoană. Iar dacă ne referim la o ”cură” de 10 zile, se ajunge la 600 de lei/persoană.
Ce soluții ar există din această perspectivă?! Aici e discuția, eventual, nu la modul populist în care s-a pus! Însă, și aici e de analizat, mai întâi, dacă salina turdeană intră în categoria unor obiective ”medicale”. Nu contest că nu ar putea intra, însă mă întreb dacă la acest moment este. Iar când spun asta, mă refer la anumite facilități care ar putea fi decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate, de exemplu. E posibil?! Nu știu.
Dar dincolo de această dilemă, să revenim la ”soluții”:
- o variantă care ar putea fi discutată, în ideea unor tarife mai reduse, ar putea fi aceea de acces exclusiv în sala de tratament din mina de sare. Deci, nu jos în Salină! Evident, cu programare etc.
- o altă soluție ar putea aborda ideea celor care se cazează la Hotel Potaissa (care este gestionat tot de Salina Turda SA), în sensul că cei care se cazează la hotel, pentru tratament, ar putea beneficia de un pachet mai atractiv pentru acces în salină, pe bază de abonament.
Sunt două variante ”de lucru”, pentru o abordare serioasă, mai profesională, a problematicii. Că, în rest, că vă supărați sau nu, sunt doar populisme ieftine care, în timp, nu ne vor aduce niciun beneficiu! Din contră!
Gelu FLOREA – jurnalist TurdaNews



















Ce tareee! Acționarul unic al unei societăți comerciale pe acțiuni (SA) recte CL Turda, cere explicații publice despre societatea pe care o deține. Păi fraților, executivul unei SA decide funcție de mandatele primite de la acționar. Se naște întrebarea firească: adunarea generală a acționarilor (AGA) fiind în fapt chiar ședința de CL, care a fost mandatul emis privitor la tarife? Chiar dacă știu adevărul de facto de la Turda, ăsta-i mersul instituțional normal. Având în vedere că există o majoritate în CL, adică și în AGA în cauză, faceți-vă datoria oamini buni, nu vă plângeți! Numa’ zâc.
normal ca sustineti toate parerile domnului Primar. la fel cum considerati ca e ok sa nu avem lumina in parcul tei din octombrie ca doar ati explicat intr-un articol ca nu e vina domnului Primar si asta e.
Consider ca Salina ar trebui sa aiba o zi pe an intrare libera pentru Turdeni, in rest daca Salina Turda SA este o societate comercială care nu intră în sfera serviciilor publice, ce face cu profiturile? le plateste salarii dupa cum stim pilelor care nici nu au prezenta la locul de munca!
Aici nu e vorba de ”părerile domnului primar”. Nu știu de unde ați înțeles asta, dar aveți o percepție eronată.
Mai citiți o dată, poate înțelegeți.
Când v-am explicat situația cu parcurile, v-am explicat-o ca informație, nu ca să ”scuz” pe cineva. V-am spus care este motivul. Că dvs aveți ceva cu primarul, e treaba dvs!
Dvs puteți considera că ar trebui să fie o zi de intrare liberă… Însă, o astfel de decizie a fost anulată în instanță, pe motive de discriminare. Deci, nu se poate!
Cu profiturile v-am explicat ce se face.
Dacă aveți informații despre persoane care nu se prezintă la muncă, câte sesizări de acest gen ați făcut?! Și ne puteți prezenta vreun răspuns primit, din care să rezulte ceea ce spuneți?!
Că, altfel, și despre dvs se poate spune că sunteți nervoasă că ați vrut să furați și ați fost prinsă… Adică, tot o afirmație nesusținută de nimic, cum ați făcut și dvs.
Chiar dacă vă este greu, asta trebuie să înțelegeți: în momentul în care dezbateți, concentrați-vă pe problemă, nu pe umorile dvs personale față de o altă persoană sau aducând în discuție niște ”idei” pentru care nu aveți nicio probă.
Toate cele bune!
Nu vreau sa fiu carcotas, dar salina din Wieliczka isi merita toti banii. Interiorul are un aer medieval, de castel cu statui, cu lumini ambientale albe si albastre, PODELE finisate. Sașona Turda are aer de bâlci … te simti ca la bâlci- roata panoramica pe care se dau prea putini, ping-pong, mini-golf si altele!! Au furat ochii cu niste lumini teatral puse sa ”fure” privitorul.
La noi in salina podeaua e cum a ramas dupa exploatare nefinisata, fara a o aduce la o planeitate cat de cat. Nu avea nimeni pretentia ca sa aiba model de gresie cu rosturi. # In salina de la Turda, exista tot timpul riscul sa te impiedici de nereguralitatile din ”podea” Treptele scarilor rudimentare de lemn pana de ceva vreme erau asa uzate de treaficul intens incat erau erodat pe jumatate din suprafata existand oricand riscul de alunecare si cadere de la acelasi nivel, pe langa faptul ca unele trepte erau abrupte. # Se puteau pune si la noi elemente istorice…statui de daci, romani, Mihai-Viteazu si alte elemente din istoria Turzii! # Macar daca grosul incasarilor vine de la turistii straini, puteau pune un tarif preferential pentru turdeni…undeva la 60-70%,
E părerea ta… Eu am luat părerile de pe siteurile de specialitate, ca să nu fie subiective.
Referitor la ”tariful preferențial”: nu se poate! A fost o decizie a Consiliului Local Turda, prin 2013, însă a fost anulată în instanță, pe legislația de discriminare.