nello construct

Gata! Lămurim ”scandalul” stațiilor de transport județean Turda-Cluj! Iată documentul!

Mulți turdeni au intrat în fibrilații că administrația locală va reduce numărul stațiilor de îmbarcare pentru transportul județean de persoane, care este coordonat de Consiliul Județean Cluj.

Discuțiile au pornit de la un proiect de hotărâre al Consiliului Local Turda, care lua în discuție alocarea unor stații/puncte de îmbarcare față de ceea ce există în contractul privind efectuarea transportului județean de persoane. Administrația locală era obligată să reglementeze această situație, în condițiile în care în ultimul timp autobuzele diverselor firme încurcau traficul, folosind ilegal stațiile TUP Turda. Au existat și sesizări în acest sens.

Evident, subiectul a creat multă agitație. Și, ca de obicei, agitația poate fi speculată politic. Iar USR Turda a anunțat că ”vom încerca să oprim sfidarea administrației Matei la adresa cetățenilor”. Asta ca declarație politică, pentru că nici măcar nu s-au documentat să descopere… care-i situația! Pur și simplu, îl susțin pe patronul de la Fany, de exemplu, care a fost condamnat pentru corupție (tot pentru fapte care priveau transportul județean de persoane).

Pentru că, la o documentare simplă, puteau descoperi EXACT stațiile pe care Fany, ca să luăm acest exemplu, le are în acest moment pe traseul Turda – Cluj-Napoca! Sunt prevăzute în Anexa 4 Republicată la Hotărârea nr. 171 – 28 septembrie 2023 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Cluj nr. 149/2021 pentru aprobarea Studiului de oportunitate, a modalității de atribuire a Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate și a documentației de atribuire a Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate în Judeţul Cluj.

Din documentul respectiv, se vede foarte clar care sunt ”stațiile”: Turda-Autogară! Și atât!

Extras din Anexa 4 Republicată a HCJ 171/2023 a Consiliului Județean Cluj.

Practic, pentru orice alte stații, firma Fany SRL, care este apărată de unii politicieni, trebuia să facă o solicitare în acest sens, care să se dezbată în comisiile de specialitate și apoi să se ia o decizie, în cunoștință de cauză, cu respectarea legislației și ținând cont de modul în care se desfășoară traficul prin Turda.

A ”uns” din nou patronul Fany anumiți politicieni?!

Numai că, Fany n-a făcut nicio solicitare! Cel puțin, nimeni nu a arătat vreun document de acest gen! Probabil, patronul de la Fany care a făcut închisoare pentru corupție, a apelat direct la unii politicieni. Așa cum a făcut-o și în trecut, când a primit condamnarea la închisoare, pentru că a fost prins că a dat mită pentru unele favoruri. Iar acum, cei la care ar fi apelat, îi iau partea, încercând să-i rezolve acestuia interesele!

Într-o țară normală, necoruptă în instituții și partide, orice discuție trebuie să pornească în primul rând de la legalitate! Nu putem să discutăm/analizăm pe bază de umori personale sau alte stări psihice, ci doar pe ceea ce legislația prevede/permite și pe documente/hotărâri oficiale.

Acest tip de ”scandal” a fost și la Cluj-Napoca, în urmă cu mai mulți ani. La fel ca la Turda, cei de la Fany au ignorat legislația și au oprit unde vor ei! După ce DNA l-a săltat pe patronul Fany, Ștefan Cadar, prins că a dat mită și alte acuzații privind fapte de corupție, la Cluj-Napoca a început să se respecte legea.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

34 Comentarii
Cele mai votate
Cele mai noi Cele mai vechi
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 49 de abonați.

salina turda

transilvania impact

ca aries turda

Ultimele articole: