Gargara cu apă potabilă, canalizată sau meteorică, un nou spectacol pentru retina electorală

Apropierea campaniei electorale a declanșat, în spațiul public, noi discuții despre tariful apei potabile, procentul apei canalizate și tarifarea apei pluviale, subiectul fiind tratat mai mult din perspectiva politică, decât din cea tehnico-legală. Cu alte cuvinte, politicienii fac gargară cu apă potabilă, apă deversată în canal sau apă de ploaie, cu speranța că alegătorii le vor aprecia eforturile pentru modul în care se ”bat” pentru bunăstarea cetățenilor, mai ceva decât pentru propriul interes. Dar… câtă manipulare există în acest joc electoral?!

Trebuie precizat că subiectul apei este discutat în contradictoriu, în condițiile în care Consiliul Local Turda are o componentă favorabilă PNL, la care se adaugă primarul PNL (Tudor Ștefănie), iar de cealaltă baricadă se află directorul Companiei de Apă Arieș (Cristian Matei), care este și liderul PSD Turda. La Câmpia Turzii, situația este aproape asemănătoare, în sensul că avem un Consiliu Local favorabil PNL, numai că primarul este PSD (Radu Hanga).

Cu alte cuvinte, există toate premisele pentru un război pe cinste, pentru ochiul critic al alegătorului, care este așteptat să se prezinte la urne la începutul lunii iunie 2016, pentru a vota… o apă cât mai ieftină! Să admitem că cei 13-17 lei, la un consum mediu de 10 mc de apă/lună, ar putea face diferența între o viață cu lipsuri și una plină de bunăstare, indiferent că vorbim de alegători din Turda sau din Câmpia Turzii. Pornind de la această premisă (nu e de râs, că variantele de tarife aruncate în spațiul public de unii sau de alții, nu vor conduce la variații mai mari, raportat la un consum mediu de 10 mc/lună!), să facem analiza apei cu care politicienii fac gargara electorală.

Apa potabilă

Publicitate. Derulați pentru a continua lectura.

În mod paradoxal, deși ați auzit vorbindu-se despre dorința liberalilor (de la Turda sau de la Câmpia Turzii) de a reduce tariful la apă potabilă, în realitate subiectul real era cu totul altul: nu era vorba de o reducere propriu-zisă, ci de revocarea unei hotărâri din 2013 (adoptată la acea vreme de tot spectrul politic, că trecuseră alegerile, iar temperatura creierelor revenise la valori care permit tratarea cu luciditate a unor subiecte delicate), care a condus la majorarea tarifelor la valorile actuale. Astfel, s-a justificat că se urmărea revenirea la tarifele dinainte de 2013, care reprezentau o ”reducere”. La modul simplist, acțiunea ar fi similară cu cea a unui soț, care după ce și-a dat acordul căsniciei, cu semnătură, acte și celelalte consecințe ale unei căsătorii, după vreo 2 ani vrea să revină la statutul de necăsătorit (că avea mai multe avantaje), motiv pentru care face demersuri pentru… anularea căsătoriei încheiate în urmă cu 2 ani! Vă întreb sincer: ce șanse de reușită credeți că are un asemenea demers, când știți că procedura este cu totul alta, adică O ALTĂ ACȚIUNE, respectiv acțiunea de divorț (prin decizia instanței sau de comun acord, dacă e să introducem și normele moderne)?! 

Evident, șansele sunt nule, pentru că procedura normală ar fi fost adoptarea unei decizii noi cu privire la tarifele aplicate de CAA, care ar fi intrat în vigoare de la o dată ulterioară (însă, și în acest caz procedura e stabilită prin anumite norme metodologice, amintite mai spre finalul articolului, care stipulează că operatorul economic face astfel de solicitări, în baza unei documentații tehnice adecvate). Nicidecum procedeul anulării unei hotărâri de acum 2 ani, care a produs efecte, a primit girul ANRSC (agenția națională care reglementează tarifele la serviciile publice) și a stat la baza facturilor emise în toată această perioadă.

La Turda, Consiliul Local a luat o decizie de revocare a hotărârii din 2013, în toamna anului 2014. Prefectura a atacat hotărârea în contencios administrativ și a avut câștig de cauză (sentință definitivă, dată de Curtea de Apel), motiv pentru care hotărârea Consiliului Local Turda a fost anulată.

La Câmpia Turzii, o parte a consilierilor locali n-au ținut cont de eșecul de legalitate al colegilor lor de la Turda și au insistat pe calea greșită a ”reducerii” prin ”revocare”. Spre deosebire de Turda, la Câmpia Turzii proiectul nu a trecut, din motive pe care nu le dezbat aici. Motiv pentru care gargara electorală a continuat cu acuze de genul ”noi am vrut reducerea prețului la apă”, în timp ce ”ei nu au vrut”. Evident, acest război al declarațiilor nu avea ca miză reducerea efectivă a tarifului la apa potabilă, pentru că după cum am spus mai sus, procedura a fost demonstrată ca fiind nelegală, în instanță, ci doar impresionarea retinei alegătorului. C-așa-i politica!

Efect în buzunarul cetățeanului: ZERO!

O discuție pe această temă trebuie pornită pe calea normală, cea a analizei prețului, a unor propuneri concrete de eficientizare economică (eventual), coroborate cu acordul pe care ANRSC trebuie să-l dea în baza fundamentării noului tarif. Pentru că, dacă vă închipuiți că cineva vă poate reduce tariful, sub limita normală de funcționare a CAA, în condițiile derulării unor proiecte europene, care au generat și costuri cu creditele necesare susținerii procentului de coparticipare la finanțare, VĂ ÎNȘELAȚI! ANRSC nu permite ca o companie să se îndrepte spre faliment, pe motiv că politicienii care o gestionează (indiferent de culoarea lor politică) vor să-și facă imagine electorală pe seama unui tarif mult diminuat. Astfel de ”experimente” au mai existat (falimentarea RATACFL Turda, a RAGCL Câmpia Turzii sau chiar acordarea gratuităților ”fără număr” pentru transportul local de persoane, fără a exista resursele financiare pentru susținerea lor, situație care a condus la prezentul conflict între STP Turda și administrația locală), însă se întâlnesc tot mai rar în practică.

Canalizarea

În momentul de față, procentul de canalizare aplicat în arealul de deservire al CAA este de 100% din apa consumată. Adică, dacă o familie consumă 10 mc de apă într-o lună, pe factură vor exista și 10 mc de apă canalizată (în aria de acoperire cu servicii de canalizare), cu tariful corespunzător. Acest procent a fost stabilit pe vremea când director al CAA era Alexandru Sabău (PDL), iar Consiliile Locale și funcția de primar erau controlate de fostul PDL. S-a motivat la acea vreme că așa sunt normele și că procentul a fost obținut printr-un studiu de specialitate. Ulterior, două persoane din Câmpia Turzii au obținut câștig de cauză în instanță (una dintre ele fiind actualul viceprimar din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan), anulând hotărârile prin care procentul de canalizare a fost modificat din 80% în 100%. Dar… nu s-a întâmplat nimic! Asta pentru că, între timp, hotărârile respective au produs efecte (vezi ce spuneam mai sus, la primul capitol, cel cu apa potabilă), au stat la baza unor decizii de tarifare unică la nivelul arealului deservit de CAA (condiție asumată prin contractul de finanțare europeană!), reglementate de ANRSC, iar acum nu mai este posibilă aplicarea unui procent de 80% doar pentru consumatorii din Câmpia Turzii. Eventual, în condițiile în care administrația locală ar accepta că încalcă condițiile de finanțare și își permite să plătească Uniunii Europene banii cheltuiți pentru investiții în localitate (multe milioane de euro!). Variantă de care mă îndoiesc! Pentru cei care nu au înțeles: banii respectivi tot din banul public, respectiv din buzunarul cetățeanului, s-ar plăti!

În spațiul public au apărut discuții politice și pe acest subiect. La Câmpia Turzii, pornind de la sentința rămasă definitivă, PNL cere aplicarea unui procent de 80% la canalizare (deși, de la momentul obținerii sentinței, nu s-a mai făcut nici un demers real!). La Turda, mai recent, deputatul Mircea Irimie (ALDE) a solicitat aplicarea unui procent de 60% pentru canalizare. Ba chiar și directorul CAA, Cristian Matei, a intrat în acest ”război al apei”, sub toate formele sale, anunțând că în baza unor rezultate economice manageriale superioare, este posibilă o discuție de reducere a procentului de canalizare de la 100% la 80%.

Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală nr. 88/2007, prevede la art. 177 alin. 1: „Cantitatea de apa uzata evacuata de utilizatorii casnici, stabilită în cadrul contractului de prestare/furnizare a serviciului, reprezintă o cota procentuală, de regula, între 80 şi 100% din cantitatea totală de apa rece furnizată, prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale, pe baza unui studiu de specialitate efectuat de un institut de specialitate”.

După această mențiune, devine clar că propunerea lui Mircea Irimie iese din cadrul legal, fiind șanse nule să poată fi aplicată vreodată.

Mergând mai departe, trebuie menționat faptul că pe vremea fostului director Alexandru Sabău, motivarea acestuia în ceea ce privește canalizarea la 100% s-a bazat pe standardul SR 1846-1/2006, folosit de multe companii din țară. La punctul 4.2.1 din acest standard, Calculul debitelor de ape uzate menajere, se precizează: ”se admite principiul: cantitățile de apă uzată sunt identice cu cele preluate din sistemul centralizat de alimentare cu apă”.

În concluzie, inclusiv reducerea procentului de apă canalizată, de la 100% la 80%, poate fi discutabilă, neexistând o garanție că o astfel de măsură s-ar putea aplica, cu adevărat!

Apa pluvială

Apa pluvială (apa meteorică, apa de ploaie) este reprezentată de apa rezultată în urma precipitațiilor, colectată de pe proprietatea unui utilizator, care apoi este captată de sistemul de canalizare al CAA. Trebuie precizat că sistemul de canalizare este unic, adică apa de ploaie care intră în canalizare se amestecă cu apa uzată menajeră, înainte de a ajunge la stația de epurare. Astfel, interpretările de genul ”apa de ploaie e curată, de ce se plătește” sau ”de ce se pune taxă pe apa de ploaie” sunt greșit formulate.

Din următoarele motive:

– chiar dacă ar fi curată, apa de ploaie odată intrată în sistemul unic de canalizare (Turda nu are un sistem separat pentru apa din precipitații, situație în care aceasta s-ar putea deversa direct în albia unui râu/pârâu, fără costuri pentru utilizatori/consumatori) devine ”murdară”, datorită amestecării cu apa menajeră uzată.

– apa introdusă în canal, indiferent că este vorba despre apă menajeră uzată sau apă meteorică (apă curată de ploaie), urmează aceleași proceduri tehnice, care se aplică la stația de epurare a apei, cu costurile aferente.

În spațiul public au existat câteva discuții pe tema facturării/nefacturării apei meteorice. De exemplu, recent, administrația locală din Turda a pus în dezbatere un proiect de hotărâre care modifică Regulamentul Serviciului de Alimentare cu Apă şi Canalizare pentru localităţile din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apa Văii Arieşului, în sensul de a nu se factura apa meteorică pentru persoanele fizice și juridice de drept privat. Deși solicitarea pare a fi agreată la nivelul comunităților componente ale AVA, asociația de dezvoltare intercomunitară care gestionează activitatea CAA, șansele de punere în practică sunt discutabile.

Asta pentru că ordinul președintelui ANRSC nr. 88/2007, prevede foarte clar, la articolul 215, alin. 1: ”Cantitatea de apa meteorica preluată de reţeaua de canalizare se determina prin înmulţirea cantităţii specifice de apa meteorica, comunicată de A.N.M. pentru luna anterioară emiterii facturii, cu suprafeţele totale ale incintelor construite şi neconstruite, declarate de fiecare utilizator şi cu coeficienţii de scurgere recomandaţi de SR 1846-1:2006.”.

Cantitatea de apă trebuie determinată, pentru că după cum precizam mai sus, ea este la baza unor cheltuieli privind transportul prin rețeaua de canalizare, la care se adaugă și costurile specifice pentru epurare.

Conform normelor în vigoare (legi) e greu de crezut că se poate ajunge în situația de a nu se mai calcula apa meteorică. Teoretic, un astfel demeres ar trebui rezolvat în Parlament sau prin intermediul ANRSC, pentru că orice alt tip de intervenție (decizie politică) poate atrage după sine consecințe și daune.

Procedura prin care administrațiile locale decid modificarea Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă și Canalizare, deja semnat cu CAA de câțiva ani, respectiv nefacturarea apei meteorice, este cel puțin discutabilă, iar șansele de izbândă nu garantează o posibilă reușită (eventual, poate garanta un război între AVA și CAA, deloc de bun augur, în condițiile în care suntem monitorizați pentru implementarea pasului I de finanțare din banii europeni, iar acum se fac demersurile pentru pasul II de finanțare, iar orice întârziere/sincopă, generată de o relație proastă între cele două instituții, ar putea atrage după sine ratarea finanțărilor europene, cu consecințele de rigoare).

Pentru că, așa cum e și cazul unei eventuale stabiliri de tarif (micșorare) din partea administrațiilor locale, în baza unor decizii politice, nu se respectă cerințele menționate la art. 9 alin. 1 din Metodologia de stabilire, ajustare sau modificare a preţurilor/tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare din 28.02.2007: ”Preţurile şi tarifele pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare se stabilesc, se ajustează şi se modifică pe baza solicitărilor operatorilor sau operatorilor economici, prin avizul de specialitate al preşedintelui A.N.R.S.C.”.