În perioada 21-22 martie 2016, în Şcoala Gimnazială „Ioan Opriş”Turda, francofonia (a cărei Zi internaţională este pe 20 martie) a fost sărbătorită printr-o serie de activităţi interactive.
Doamna profesoară de limba franceză, Cristina Feneşan, asistată de câţiva elevi din cele trei clase a opta, a făcut cunoscută această limbă elevilor din cele patru clase a patra, aflaţi la final de ciclu primar. Scopul a fost familiarizarea cu această limbă străină care urmează a fi studiată în ciclul gimnazial, precum atragerea spre studiul acesteia. Fiind o limbă latină, cu tradiţie în cultura românească, e importantă deschiderea şi spre cultura şi civilizaţia franceză. Doamnele învăţătoare, Lidia Culcuş (IV A), Maria Suciu (IV B), Maria Drăgan (IV C) şi Maria Marcu (IV D), împreună cu elevii pe care îi conduc, au primit cu bucurie această acţiune.
Astfel, în prima parte a activităţii, a fost explicat termenul de „francofonie”, s-a discutat despre răspândirea limbii franceze în lume (53 de ţări francofone), unii elevi numind şi alte ţări în care se vorbeşte limba franceză, în afară de Franţa. Au fost menţionate Belgia, Canada şi Elveţia. Primul pas în cunoaşterea acestei limbi străine l-a constituit învăţarea părţilor corpului cu ajutorul unor imagini şi prin exerciţii de repetiţie. Termenii au fost fixaţi prin intermediul cântecelului „Tête, épaules, genoux et pieds” care implica şi câteva mişcări.
În etapa următoare au intervenit şi elevii din clasa a opta care au asigurat fixarea noilor cunoştinţe prin intermediul unor jocuri. La clasa a IV A, elevii-asistenţi au fost Crişan Mădălina şi Roman-Crişan Horea din clasa a VIII-a C; la clasa a IV B, au fost elevii Gheorghiceanu Amalia şi Vălean Marius din clasa a VIII-a B; la clasa a IV-a C, elevele Hârceagă Paula şi Dandiş Mihaela din clasa a VIII-a A iar la clasa a IV D, au fost elevele Cosma Irina şi Soc Andreea din clasa a VIII B. Jocurile au realizate au fost următoarele: „Le jeu en ligne”, „Jacques a dit” şi „Le morpillon”.
Clasa a fost împărţită în trei grupe, astfel încât fiecare grupă a avut ocazia să participe, pe rând, la fiecare din cele trei jocuri propuse. Entuziasmul elevilor şi elementele de noutate ale acţiunii au asigurat succesul activităţii.
La finalul întâlnirii a fost reluat cântecelul, printr-o alternare a ritmului de interpretare (lent-alert-rapid). Elevii in ciclul primar au fost încântaţi, manifestându-şi dorinţa de a studia mai mult această limbă modernă. Pentru un impact mai mare, atât la începutul activităţii cât şi la final, salutul s-a făcut în limba franceză.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























