Mijlocașul de bandă Claudiu Vereș și-a reziliat contractul cu cei de la Sticla Arieșul Turda și va juca pentru adversara turdenilor din Liga 4, Avântul Bizonii Recea Cristur.
Claudiu Vereș era o piesă importantă în angrenajul echipei turdene, fiind golgheterul Ligii 4, cu 11 reușite în meciurile disputate până acum (iar în sezonul trecut a marcat 26 de goluri). Jucătorul care a evoluat și în Liga 3 pentru turdeni, a fost utilizat în toate jocurile disputate până acum de formația turdeană, în majoritatea bifând toate minutele de joc.
După 12 meciuri jucate din cele 18 ale sezonului regular, Sticla Arieșul Turda se află pe locul 4 în clasament, cu 27 de puncte, fiind depășită de Arieșul Mihai Viteazu (28 puncte), Victoria Viișoara (28 puncte), respectiv Avântul Bizonii Recea Cristur (30 puncte). Practic, turdenii aproape că și-au asigurat prezența în play-off, însă șansele de a prinde locul 1, care asigură barajul pentru promovarea în Liga 3, sunt destul de mici.