Patru fotbaliști turdeni sunt printre cei mai buni oameni ai echipei Arieșul Apuseni Baia de Arieș, liderul ligii a cincea din județul Alba.
Radu Litean, Marius Onacă, Ionuț Mihășan și Cristian Rus sunt cei patru jucători care evoluează pentru Baia de Arieș, începând cu acest sezon. De asemenea, la Baia de Arieș evoluează și Florin Hidișan, jucător care a evoluat și în prima ligă din România.
Formația din zona Apusenilor își dorește să promoveze până în liga a treia din România.
Portarul Radu Litean, care sezonul trecut a evoluat pentru Potaissa Turda, ne-a declarat: „Suntem câțiva jucători cu experiență, care am mai jucat în liga a patra și liga a treia și bineînțeles, Florin Hidișan pe care îl știe toata lumea, din vremea când evolua la nivel înalt. Avem un jucător din Baia de Arieș, care locuiește în Sibiu și vine cum poate, săptămânal, la meciuri și jucători care stau în Cluj. Restul sunt juniori din orașul Baia de Arieș, din pepiniera proprie, crescuți de antrenorul Marius Dup cu vârste între 14 și 17 ani. Anul acesta ținând cont de rezultate, nici nu se pune problema să nu promovam; însă de la anul, din ce am înțeles din spusele patronului, Alin Baic, se vrea promovarea chiar în liga a treia și vrem să ne batem din primul an la promovare. Suntem aproape ca în această iarna să mai transferăm încă doi sau trei jucători din Turda. Financiar, sincer, ne-am permite cu ajutorul patronului să aducem niște jucători cu pretenții și care ne pot ajuta, chiar și acum din retur. Pot să vă declar că la Baia de Arieș, financiar, o ducem mai bine ca multe echipe din liga a patra, din județul Cluj, care se bat la promovare. Ținând cont că se dorește performanță la Baia de Arieș, în primăvară, se va începe modernizarea terenului din oraș; asta ne-a promis primarul, după ultimul meci jucat acasă. Despre echipă nu am ce să zic, sunt niște băieți cu caracter, care ne-au primit foarte bine în vestiarul echipei pe toți cei din Turda și pe Hidișan. S-au dăruit total, pe teren în timpul meciurilor și asta s-a văzut prin rezultatele obținute, câștigând toate meciurile din turul acesta de campionat. Sâmbătă avem un meci amical la Mihai Viteazu, iar seara avem și banchetul. Țin să îi mulțumesc antrenorului Marius Dup (Hagi) pentru că a fost lângă noi mereu și ne-a ajutat, și nu în ultimul rând patronului Alin Baic, pentru sprijinul acordat.”
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.