Fotbal, Liga 5, zona Câmpia Turzii: Scoruri categorice înregistrate în etapa jucată astăzi, în zona Câmpia Turzii!

DSC09366

Meciuri frumoase și cu multe goluri înscrise în etapa de astăzi din Liga a 5-a, zona Câmpia Turzii, o etapă în care capul de afiș a fost întâlnirea de la Frata, acolo unde s-au întâlnit ocupantele locurilor 2 și 3 din clasament, respectiv Viitorul 2014 Soporu de Câmpie si Șoimii Câmpia Turzii.

La capătul unui meci pe care la controlat în totalitate, formația din Câmpia Turzii s-a impus în final cu scorul de 5-3.

În meciul jucat la Luna, formația locală Spicul a reușit să țină aproape o repriză de cei de la UST Cornești, iar gazdele sperau să obțină primele puncte din acest campionat, doar că experimentata formație a celor de la UST a rezolvat după pauză ecuația întâlnirii, reușind să se impună categoric în final cu scorul de 6-1.

Totuși, în această rundă am avut o formație care a reușit să obțină primul punct din această ediție, respectiv AS Urca care a remizat în extremis pe teren propriu 3-3, cu Chimia Turda, după ce formația turdeană avea la pauză un avantaj de două goluri pe tabela de marcaj.

În celelalte două partde jucate, „lidera” Progresul Boian a câștigat categoric, 5-0 pe terenul celor de la Unirea 2 Tritenii de Jos, în timp ce Șoimii Padureni a învins pe propriul teren cu 7-2 pe Viitorul Transilvania.

Rezultatele înregistrate în etapa a patra au fost urmatoarele:

Spicul Luna – UST Cornești 1-6 (1-1)
Unirea 2 Tritenii de Jos – Progresul Boian 0-5 (0-3)
Șoimii Pădureni – Viitorul Transilvania 7-2 (3-0)
Viitorul 2014 Soporu de Câmpie – Șoimii Câmpia Turzii 3-5 (1-3)
AS Urca – Chimia Turda 3-3 (0-2)
Viitorul Sopor a stat.

Etapa cu numarul cinci se va disputa duminică 3 octombrie și programeaza urmatoarele meciuri:

Spicul Luna – AS Urca
UST Cornești – Unirea 2 Tritenii de Jos
Progresul Boian – Șoimii Pădureni
Viitorul Transilvania – Viiitorul 2014 Soporu de Câmpie
Viitorul Sopor – Chimia Turda
Șoimii Câmpia Turzii stă.

CLASAMENT

# Echipa M P
1 PROGRESUL Boian 4 12p
2 SOIMII Campia-Turzii 3 9p
3 UNIȚI SUB TRICOLOR Cornesti 3 6p
4 VIITORUL 2014 Soporu de Câmpie 3 6p
5 SOIMII Padureni 4 6p
6 VIITORUL TRANSILVANIA 4 6p
7 CHIMIA Turda 3 4p
8 VIITORUL SOPOR 3 3p
9 A.S. Urca 2 1p
10 UNIREA Tritenii de Jos 2 4 0p
11 SPICUL Luna 3 0p

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top