Prima etapă a returului Ligii a V-a, zona Câmpia Turzii, s-a disputat duminică 16 martie, pe o vreme ploioasă, dar cu tot acest impediment în cele șase meciuri jucate s-au înscris 44 de goluri.
Principala beneficiară al acestei etape a fost formația ACS Iara, care în urma victoriei obținute în fața celor de la Inter Turda și profitând de faptul că lidera clasamentului, Amicii Turda, a stat, s-a apropiat de aceasta la un singur punct în clasament.
De remarcat în această primă etapă a returului, este înfrângerea drastică suferită de cei de la UST Cornești, care au pierdut pe terenul celor de la Unirea Tritenii de Jos, cu scorul de 0-5. După acest eșec, formația din Cornești a pierdut ultima poziție a podiumului în detrimentul celor de la Progresul Boian.
Rezulatele înregistrate în etapa a XVI-a, au fost următoarele:
Flacăra Grindeni – Viitorul Sopor 6-2 (1-1)
Unirea Tritenii de Jos – UST Cornești 5-0 (2-0)
Steaua Gligorești – Șoimii Pădureni 8-1 (3-0)
ACS Iara – Inter Turda 5-4 (3-0)
Spicul Luna 1958 – AS Urca 3-3 (2-0)
Steaua Roșie Bolduț – Progresul Boian 1-6 (0-3)
Șoimii Câmpia Turzii – Fotbal Club Câmpia Turzii, meci amânat.
Amicii Turda a stat.
Următoarea etapă se va juca duminică 23 martie, iar aceasta programează următoarele meciuri:
⚽️ Viitorul Sopor – Unirea Tritenii de Jos
⚽️ UST Cornești – Steaua Gligorești
⚽️ Șoimii Pădureni – ACS Iara
⚽️ Inter Turda – Șoimii Câmpia Turzii
⚽️ Progresul Boian – Spicul Luna 1958
⚽️ Fotbal Club Câmpia Turzii – Steaua Roșie Bolduț
⚽️ AS Urca – Amicii Turda
⚽️ Flacăra Grindeni stă.
CLASAMENT
# | Echipa | M | V | E | I | GM | GP | P |
1 | AMICII Turda | 14 | 18 | 38p | ||||
2 | A.C.S. Iara | 15 | 22 | 37p | ||||
3 | PROGRESUL Boian | 15 | 24 | 33p | ||||
4 | UNIȚI SUB TRICOLOR Cornesti | 14 | 30 | 30p | ||||
5 | UNIREA Tritenii de Jos | 15 | 33 | 28p | ||||
6 | SOIMII Campia-Turzii | 14 | 30 | 23p | ||||
7 | FLACARA Grindeni | 14 | 36 | 21p | ||||
8 | STEAUA Gligorești | 15 | 39 | 19p | ||||
9 | F.C. Campia Turzii | 14 | 21 | 18p | ||||
10 | STEAUA ROSIE Boldut | 15 | 36 | 16p | ||||
11 | INTER Turda | 15 | 50 | 12p | ||||
12 | SOIMII Padureni | 15 | 59 | 12p | ||||
13 | A.S. Urca | 15 | 53 | 11p | ||||
14 | SPICUL 1958 Luna | 15 | 61 | 10p | ||||
15 | VIITORUL SOPOR | 15 | 60 | 10p |
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.