Înainte disputării etapei a 14-a din Liga a 4-a, ultima din acest an, în fruntea echipelor cu cele mai productive atacuri din această ediție se află trei echipe din zona Turda – Câmpia Turzii.
Astfel, pe primul loc se află ocupanta locului secund din clasament, Victoria Viișoara, care are înscrise 46 de goluri, aceasta fiind urmată de „lidera” seriei Arieșul Mihai Viteazu, cu 41 de goluri marcate, în timp ce formația Unirea Tritenii de Jos, echipa de pe locul patru, este cea care deține al treilea atac din serie, cu 39 de goluri trecute în cont.
Ultima echipă din zona noastră, Sticla Arieșul Turda, care se află în acest moment pe locul 10 în clasament și-a trecut în cont în primele 13 etape, 21 de goluri marcate.
Și la nivelul celor mai buni marcatori până în acest moment avem șapte jucători ai primelor trei echipe menționate care se află în primii nouă jucători care au înscris până acum, cu Paul Cubleșan de la Victoria Viișoara în rolul de „golgheter”, după cele 22 de goluri înscrise.
Iată care sunt cei șapte jucători din primii nouă care au înscris cel mai mult până la sfârșitul etapei a 13-a:
1. Paul Cubleșan (Victoria Viișoara) – 22 goluri
2. Ștefan Silaghi (Unirea Tritenii de Jos) – 13 goluri
3. Raul Busuioc (Arieșul Mihai Viteazu) – 10 goluri
4. Ovidiu Bondor (Victoria Viișoara) – 9 goluri
5. Valentin Dîrjan (Unirea Iclod) – 8 goluri
6. Joel Lamah (Arieșul Mihai Viteazu) – 8 goluri
7. Flaviu Chișu (Unirea Tritenii de Jos) – 7 goluri
8. Rareș Petrean (Vulturul 2020 Mintiu Gherlii) – 7 goluri
9. Ovidiu Imbuzan (Unirea Tritenii de Jos) – 6 goluri