Formația ACS Victoria Viișoara va juca în prima etapă a ediției 2021-2022, din Liga a IV-a, pe teren propriu cu echipa pe care a întâlnit-o în finala ultimei ediții a Cupei României-faza județeană, ACS Florești.
Acesta este un bun prilej pentru echipa antrenată de Gabriel Mocean, să își ia revanșa în fața celor din Florești, după înfrângerea suferită în finală.
Celelalte două echipe din zona noastră vor juca ambele în prima etapă în deplasare, respectiv Arieșul Mihai Viteazu pe terenul celor de la Unirea Iclod, în timp ce Unirea Tritenii de Jos va evolua la Gârbău, cu echipa locală, Viitorul.
TurdaNews va încerca să transmită cât mai multe partide ale echipelor din zona noastră. Primul meci transmis din această ediție a ligii a patra va fi Victoria Viișoara – ACS Florești.
Iată programul meciurilor din tur al formațiilor Victoria Viișoara, Arieșul Mihai Viteazu și Unirea Tritenii de Jos:
Etapa I
Victoria Viișoara – ACS Florești
Unirea Iclod – Arieșul Mihai Viteazu
Viitorul Gârbău – Unirea Tritenii de Jos
Etapa II
Sporting Apahida – Victoria Viișoara
Arieșul Mihai Viteazu – Viitorul Gârbău
Unirea Tritenii de Jos – Suporter 2.0 Cluj
Etapa III
Victoria Viișoara – Someșul Gilău
Suporter 2.0 Cluj – Arieșul Mihai Viteazu
Olimpia Gherla – Unirea Tritenii de Jos
Etapa IV
Unirea Tritenii de Jos – Victoria Viișoara
Arieșul Mihai Viteazu – Olimpia Gherla
Etapa V
Victoria Viișoara – Arieșul Mihai Viteazu
Academia de Fotbal Florești – Unirea Tritenii de Jos
Etapa VI
Unirea Iclod – Victoria Viișoara
Arieșul Mihai Viteazu – Academia de Fotbal Florești
Unirea Tritenii de Jos – Someșul Dej 2
Etapa VII
Victoria Viișoara – Viitorul Gârbău
Someșul Dej 2 – Arieșul Mihai Viteazu
Viitorul Poieni – Unirea Tritenii de Jos
Etapa VIII
Supporter 2.0 Cluj-Napoca – Victoria Viișoara
Arieșul Mihai Viteazu – Viitorul Poieni
Unirea Tritenii de Jos – ACS Florești
Etapa IX
Victoria Viișoara – Atletic Olimpia Gherla
ACS Florești – Arieșul Mihai Viteazu
Sporting Apahida – Unirea Tritenii de Jos
Etapa X
Victoria Viișoara – Vulturul 2020 Mintiu Gherlii
Arieșul Mihai Viteazu – Sporting Apahida
Unirea Tritenii de Jos – Someșul Gilău
Etapa XI
Academia de Fotbal Florești – Victoria Viișoara
Someșul Gilău – Arieșul Mihai Viteazu
Vulturul Mintiu Gherlii – Unirea Tritenii de Jos
Etapa XII
Victoria Viișoara – Someșul Dej 2
Arieșul Mihai Viteazu – Unirea Tritenii de Jos
Etapa XIII
Viitorul Poeni – Victoria Viișoara
Vulturul Mintiu Gherlii – Arieșul Mihai Viteazu
Unirea Tritenii de Jos – Unirea Iclod