Sticla Arieșul Turda a învins la Arieșul Mihai Viteazu, la capătul unui joc foarte încrâncenat, pe care gazdele l-au încheiat în superioritate numerică și cu câteva ocazii de egalare, pe final de joc.
Turda a plecat ca din pușcă în această confruntare și după mai puțin de 20 de minute, deja avea 2-0 pe tabela de marcaj, prin reușitele lui Prangate (7) și Iepure (19). Însă, n-a durat prea mult și după o greșeală a lui Iepure, Lamah a centrat în fața porții, de unde Catalan a reluat în poartă, pentru 1-2 (27).
Turdenii și-au revenit rapid, iar Mureșan a dus scorul la 3-1 (31), dar gazdele au revenit din nou în joc, prin Popa (37), la capătul unei prime reprize spectaculoase.
Partea a doua a fost una a ambițiilor și a orgoliilor, jucătorii celor două formații încleștându-și forțele pe dreptunghiul verde al gazonului, căutând fiecare lovitura decisivă. Din minutul 74, Turda rămâne în 10 jucători, după eliminarea lui Timoc, pentru al doilea cartonaș galben, iar finalul a fost unul pe muchie de cuțit, cu gazdele forțând o egalare care ar fi scos formația turdeană din cursa promovării.
După victoria turdenilor de la Mihai Viteazu, de ieri, clasamentul arată astfel:
- Bizonii Recea Cristur – 52 puncte
- Sticla Arieșul Turda – 52 puncte
- Victoria Viișoara – 51 puncte
- Arieșul Mihai Viteazu – 37 puncte
Azi se joacă Bizonii Recea Cristur – Victoria Viișoara, iar apoi mai sunt 2 etape în care ocupantele celor 4 locuri vor juca între ele.























