Va fi o sâmbătă dimineața plină de fotbal la nivelul ligii a patra, toate cele cinci partide urmând să se desfășoare de la ora 11:00. Toate cele patru echipe din zona noastră vor evolua pe teren propriu.
Victoria Viișoara va evolua pe teren propriu, contra celor de la Unirea Iclod. Trupa lui Gabi Mocean are neapărat nevoie de victorie, după ce a pierdut etapa trecută, pe terenul celor de la Viitorul Mihai Georgescu.
Sticla Arieșul Turda va evolua pe stadionul „Municipal”, contra celor de la Olimpia Gherla. După un început mai slab de an, turdenii au reușit să câștige etapa trecută, 2-1, pe terenul celor de la Unirea Iclod.
Arieșul Mihai Viteazu va evolua pe teren propriu, contra echipei secunde a celor de la Sănătatea Cluj. „Virușii” au început bun de an, cu două victorii și o înfrângere. Pentru echipa lui Marius Semeniuc este al patrulea meci la rând, cu o echipă din zona noastră.
ACS Iara va evolua contra celor de la Viitorul Mihai Georgescu, echipă aflată în mare formă în acest an.
Liderul clasamentului, Vulturul Mintiu Gherlii va evolua pe terenul celor de la Viitorul Gârbău.
Clasament – Liga IV
1. | Vulturul Mintiu Gherlii | 16 | 14 | 0 | 2 | 62-13 | +49 | 42p |
2. | Victoria Viișoara | 16 | 12 | 2 | 2 | 57-16 | +41 | 38p |
3. | Viitorul Mihai Georgescu | 16 | 12 | 0 | 4 | 66-19 | +47 | 36p |
4. | Sticla Arieșul Turda | 16 | 11 | 1 | 5 | 66-14 | +52 | 34p |
5. | Olimpia Gherla | 16 | 9 | 3 | 4 | 33-19 | +14 | 30p |
6. | Arieșul Mihai Viteazu | 16 | 9 | 2 | 5 | 48-26 | +22 | 29p |
7. | Viitorul Gârbău | 16 | 6 | 3 | 7 | 24-44 | -20 | 21p |
8. | Sănătatea SP II Cluj | 16 | 6 | 2 | 8 | 35-47 | -21 | 20p |
9. | Unirea Iclod | 16 | 6 | 1 | 9 | 26-42 | -16 | 19p |
10. | Speranța Jucu | 21 | 4 | 1 | 16 | 15-60 | -45 | 13p |
11. | ACS Iara | 16 | 2 | 1 | 13 | 17-76 | -59 | 7p |
12. | Minerul II Ocna Dej | 21 | 2 | 0 | 19 | 8-82 | -74 | 6p |