După ce în sezonul 2022-2023 a reușit să câștige campionatul, dar a pierdut barajul de promovare, cei de la Arieșul Mihai Viteazu au avut un sezon slab, ținând cont de numele echipei.
Lucrurile par că se vor schimba în bine pentru echipa din Mihai Viteazu, care au început să „miște” pe piața transferurilor din fotbalul mic.
Bogdan Buglea, Vasilică Mercean și Valentin Marcu s-au înțeles cu echipa din Mihai Viteazu, aceștia urmând să semneze în zilele viitoare cu Arieșul.
Nu vor fi singurele transferuri la alb-roșii, oficialii clubului din Mihai Viteazu discutând cu mai mulți jucători de la acest nivel.
Arieșul Mihai Viteazu a încheiat sezonul trecut pe locul 5 în liga a patra, cu 38 de puncte, la 9 puncte în spatele Turzii, care a terminat pe locul 4.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.