Fotbal, Liga 4: Etapa a VII-a. Rezultate și clasament. Victorii pentru primele patru clasate

viisoara-ariesulmv

Sâmbătă și duminică s-au desfășurat partidele etapei cu numărul VI, din cadrul ligii a patra de fotbal, județul Cluj.

Etapa a început la Viișoara, unde Victoria s-a impus în fața celor de la Viitorul Gârbău, scor 4-0. Echipa antrenată de Gabriel Mocean se menține pe locul 2 al clasamentului.

De la aceeași oră, „suporterii” au câștigat la Gherla, scor 2-0, și au urcat pe locul 4 al clasamentului.

Unirea Iclod a câștigat pe terenul celor de la Academia de Fotbal Florești, scor 5-3 și au făcut un salt de două locuri în clasament.

FĂRĂ NICIO SURPRIZĂ DUMINICĂ

Duminică dimineața, în derby-ul rundei, Vulturul Mintiu Gherlii s-a impus în fața celor de la Sporting Apahida, scor 1-0 și se menține pe primul loc al clasamentului.

Unirea Tritenii de Jos a confirmat revenirea de formă și în deplasarea de la Poieni, reușind să se impună, scor 3-1. Triteniul a câștigat nouă puncte în ultimele trei etape și a urcat în clasament până pe locul 6.

Și Arieșul Mihai Viteazu și-a continuat seria excelentă, reușind să se impună la Dej, scor 2-0. În ultimele șase jocuri, formația antrenată de Valentin Șandru a primit un singur gol, și acela din penalty.

Meciul dintre ACS Florești și Someșul Gilău a fost amânat.

Derby-ul etapei viitoare se va juca în Parcul Babeș, unde Supporter 2.0 va primi vizita Victoriei Viișoara.

Etapa 7
09.10 11:00 Victoria Viișoara – Viitorul Gârbău 4-0
09.10 11:00 Olimpia Gherla – Supporter 2.0 0-2
09.10 16:00 AdF Florești – Unirea Iclod 3-5
10.10 11:00 Vulturul Mintiu Gherlii – Sporting Apahida 1-0
10.10 16:00 Viitorul Poieni – Unirea Tritenii de Jos 1-3
10.10 16:00 Someșul II Dej – Arieșul Mihai Viteazu 0-2
10.10 18:00 ACS Florești – Someșul Gilău amânat
Clasament:
1. Vulturul Mintiu Gherlii 7 6 0 1 15-5 +10 18p
2. Victoria Viișoara 7 5 1 1 21-10 +11 16p
3. Arieșul Mihai Viteazu 7 5 1 1 15-6 +9 16p
4. Supporter 2.0 Cluj 7 4 1 2 16-8 +8 13p
5. ACS Florești 6 4 0 2 20-11 +9 12p
6. Unirea Tritenii de Jos 7 4 0 3 15-14 +1 12p
7. Olimpia Gherla 7 3 1 3 18-12 +6 10p
8. Sporting Apahida 7 3 1 3 20-15 +5 10p
9. Someșul Gilău 6 3 1 2 9-11 -2 10p
10. Unirea Iclod 7 3 0 4 23-25 -2 9p
11. Viitorul Poieni 7 3 0 4 15-27 -12 9p
12. Someșul II Dej 7 2 0 5 18-19 -1 6p
13. Academia de Fotbal Florești 7 0 0 7 9-25 -16 0p
14. Viitorul Gârbău 7 0 0 7 4-32 -28 0p
Etapa 8
15.10 16:00 Viitorul Gârbău – AdF Florești
16.10 11:00 Someșul Gilău – Sporting Apahida
16.10 11:00 Olimpia Gherla – Vulturul Mintiu Gherlii
16.10 16:00 Unirea Iclod – Someșul II Dej
17.10 11:00 Arieșul Mihai Viteazu – Viitorul Poieni
17.10 15:00 Supporter 2.0 – Victoria Viișoara TurdaNews
20.10 20:00 Unirea Tritenii de Jos – ACS Florești TurdaNews

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top