Arieșul Turda va întâlni mâine, începând cu ora 11:00, pe CSM Câmpia Turzii, într-o partidă care va conta pentru etapa a X-a, din cadrul ligii a patra de fotbal, zona Cluj.
Partida se va desfășura pe stadionul „Mihai Adam” din Câmpia Turzii, fiind cea de-a treia deplasare consecutivă pentru elevii lui Artur Podar, partida de pe teren propriu cu Armenopolis, urmând să se desfășoare la finele lunii octombrie.
Înaintea partidei de mâine, fostul jucător al ISCT-ului, actualmente la Arieșul Turda, Valentin Marcu, ne-a declarat: „Mâine sper ca publicul să fie alături de noi în număr cât mai mare în derby-ul local cu rivala din Câmpia Turzii, pentru a ne ajuta să câștigăm toate cele trei puncte și pentru a continua parcursul foarte bun din acest campionat. Vrem să ducem la bun sfârșit obiectivul din acest an: PROMOVAREA! Am pregătit meciul alături de Mister foarte bine și nu ne gândim la alt rezultat decât victoria. Ca fost jucător la Câmpia Turzii, îmi doresc poate mai mult această victorie și sunt 100% sigur că o vom obține cu sacrificiu, dăruință și un efort foarte bun. Forța Arieșul Turda!”
Partida de mâine va fi arbitrată de o brigadă condusă de Dragoș Lunca, ajutat la cele două tușe de Gero Szabo și Bogdan Pojar. Observator din partea AJF va fi Ioan Maja.
CSM Câmpia Turzii – Arieșul Turda este în direct mâine, de la ora 11, pe TurdaNews.

Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























