Fotbal, Liga 4: Arieșul Mihai Viteazu câștigă la Viișoara la capătul unui meci cu trei eliminări (Foto + Video)

viisoara-ariesulmv

Arieșul Mihai Viteazu s-a impus astăzi, scor 2-0, pe terenul celor de la Victoria Viișoara, într-un meci ce a contat pentru etapa a V-a, din cadrul ligii a patra.

Elevii lui Valentin Șandru au intrat mai motivați pe teren și au avut prima ocazie în minutul 14, când Câțcăuan a tras puternic spre poartă, mingea trecând puțin pe lângă.

Mureșan a încercat și el poarta, dar șutul său a trecut peste (min 23).

Primul gol a venit în minutul 39, când Câțcăuan a centrat de pe partea stângă, iar Dan Ștefan a reușit să marcheze dintre doi jucători de-ai gazdelor.

După doar patru minute Cosmin Mureșan a marcat pentru 2-0, cu un șut superb de la marginea careului (goluri pot fi văzute în videoclipul de mai jos).

Viișoara a avut ocazia finalului de repriză, însă Rotaru a reușit să intervină excelent.

AdF FLOREȘTI – UNIREA TRITENII DE JOS (mâine, ora 14:00, în direct pe TurdaNews)

După doar 15 minute din partea secundă, Crișan a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat, după un fault la mijlocul terenului.

Arieșul a reușit să gestioneze excelent meciul, a ținut jocul departe de poarta lui Rotaru și nu le-a dat șanse celor de la Viișoara să își creeze ocazii periculoase.

Meciul „s-a aprins” în prelungiri, la o banală repunere de la margine. Lingurar a aruncat mingea în Man, după ce acesta l-a împiedicat pe jucătorul gazdelor să repună. S-a creat un meleu la mijlocul terenului, iar Șoancă și Man au fost eliminați.

S-a terminat 0-2, iar Victoria Viișoara suferă prima înfrângere din campionat, în timp ce Arieșul Mihai Viteazu continuă seria excelentă începută în etapa a II-a.

„Astăzi Arieșul a fost echipa mai bună. Au stat foarte bine în teren. Îl felicit pe Valentin Șandru pentru modul în care a așezat echipa în teren, 80% e meritul lui pentru această victorie. E important ca noi să ne revenim, pentru că nu e nimic pierdut. Noi avem alte obiective, să creștem tineri, nu să câștigăm locul 1. Parcursul bun a fost dovada muncii depuse. Ne așteptam să vină și o înfrângere, pentru că acesta este fotbalul. E bine că este echilibrat campionatul. E foarte important că a venit lumea la meci și să se simtă bine. E păcat de incidentul de la final, meciul a fost frumos în rest.” – Gabriel MOCEAN (antrenor Victoria Viișoara)

„Am stat bine în teren, am fost o echipă scurtă, de deplasare. Am ținut de minge, a fost important că nu am primit gol. E bine că de patru etape am primit un singur gol, și acela din penalty. Mă bucură victoria, îi felicit pe băieți și sper să avem în continuare o linie bună, pentru că încă nu am realizat nimic. Abia la finalul turului vom vedea cum stăm. Eu când am venit am zis că vreau primele 5, depindem de noi, suntem la mâna noastră și putem termina între primele trei.” – Valentin ȘANDRU (antrenor Arieșul Mihai Viteazu)

VICTORIA VIIȘOARA – ARIEȘUL MIHAI VITEAZU 0-2 (D.Ștefan 39`, C.Mureșan 43`)

Victoria Viișoara: Fekete – Baciu (Tescar 76`), Mocan, Sur, Tritean, Șoancă, Mureșan (Lingurar 46`), D.Varga (Costea 82`), O.Varga (Ancău 62`), Iepure (Costea 82`), Indrei

Arieșul Mihai Viteazu: Rotaru – Crișan, Buglea, R.Moldovan, Mercean, Mărginean, C.Mureșan (M.Moldovan 65`), Kiesz, D.Ștefan (M.Mureșan 8`7), Câțcăuan (Man 87`), A.Gall (David 55` / Mariș 87`)

Eliminați: Crișan 60`, Man 90+5` / Șoancă 90+5`)

Etapa 5
25.09 11:00 Victoria Viișoara – Arieșul Mihai Viteazu 0-2
25.09 11:00 Olimpia Gherla – Unirea Iclod 4-1
26.09 11:00 ACS Florești – Vulturul Mintiu Gherlii
26.09 14:00 AdF Florești – Unirea Tritenii de Jos TurdaNews
26.09 17:00 Viitorul Poieni – Sporting Apahida
26.09 17:00 Supporter 2.0 – Viitorul Gârbău
27.09 18:00 Someșul II Dej – Someșul Gilău

Clasament:

1. Sporting Apahida 4 3 1 0 16-6 +10 10p
2. Arieșul Mihai Viteazu 5 3 1 1 12-6 +6 10p
3. Victoria Viișoara 5 3 1 1 11-7 +4 10p
4. ACS Florești 4 3 0 1 17-8 +11 9p
5. Vulturul Mintiu Gherlii 4 3 0 1 9-4 +5 9p
6. Supporter 2.0 Cluj 3 2 1 0 10-2 +8 7p
7. Olimpia Gherla 5 2 1 2 11-9 +2 7p
8. Unirea Iclod 5 2 0 3 15-16 -1 6p
9. Viitorul Poieni 4 2 0 2 9-20 -11 6p
10. Someșul Gilău 3 1 1 1 5-5 0 4p
11. Someșul II Dej 4 1 0 3 11-14 -3 3p
12. Unirea Tritenii de Jos 4 1 0 3 6-12 -6 3p
13. Academia de Fotbal Florești 4 0 0 4 6-16 -10 0p
14. Viitorul Gârbău 4 0 0 4 3-18 -15 0p

Te rugăm să accepți cookie-urile YouTube pentru a viziona acest video. Acceptând, vei avea acces la conținutul video de pe canalul YouTube al TurdaNews, care este un serviciu oferit de o terță parte.

YouTube – politica de confidențialitate 

Dacă accepți, opțiunea ta va fi salvată și pagina se va reîncărca cu noile setări.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top