Sticla Arieșul Turda s-a impus astăzi, scor 3-1, în fața celor de la CSM Satu Mare, într-o partidă amicală ce s-a desfășurat pe stadionul „Municipal” din Turda.
În minutul 8, Turda a avut prima ocazie, șutul-centrare al lui Hetea trecând prin fața porții. A fost faza care „a anunțat” meciul extrem de bun făcut de Hetea.
În minutul 17, Busuioc a recuperat o minge la mijlocul terenului după o greșeală gravă în defensiva sătmărenilor, a pasat la Savu, acesta a trimis mai departe la Hetea, care a reușit să deschidă scorul. După alte zece minute, Savu a șutat de la marginea careului, însă mingea a fost respinsă de portarul oaspeților.
Satu Mare a reușit egalarea în minutul 37, în urma unei faze fixe. Mingea a fost centrată de pe partea stângă, defensiva turdeană nu a reușit să respingă și oaspeții au reușit să marcheze cu un șut din interiorul careului.
Imediat după pauză, Hetea a marcat golul doi după o altă greșeală în defensivă celor de la Satu Mare.
Oaspeții au avut o perioadă bună de joc, reușind să pună în pericol poarta turdeană. De altfel, în minutul 56, sătmărenii au și ratat un penalty, mingea fiind trimisă în bara transversală. La faza imediat următoare, Pop a avut o intervenție excelentă.
În minutul 74, a ieșit la rampă și Florin Dan (folosit fundaș dreapta ca urmare a absențelor din lotul turdean), care a executat excelent o lovitură liberă, însă mingea a fost scoasă de sub bară de portarul oaspeților.
Golul de 3-1 a venit în minutul 79, când Hetea a reușit hattrick-ul, după ce „a pus latul” la o centrare venită de pe partea stângă.
Oaspeții au avut ultima ocazie de gol a partidei în minutul 83.
Vestea bună a zilei a fost revenirea lui Cristian Paleoca, acesta jucând fundaș central alături de Cimpoeșu.
În continuare, lista de accidentați sau indisponibili la Turda este destul de lungă: Cocoară, Ionescu, Manu, Cobârzan, Indreica, Pîrv, Ciurcui (accidentați) și Marcu învoit pentru meciul de azi.
În prima repriză, Artur Podar a folosit următorul prim 11: Onciu – Chiș, Paleoca, Cimpoeșu, Dan, Vescan, Savu, Hetea, Salcău, Svichi, Busuioc. În partea secundă au mai intrat: Pop – Lemnaru, Oltean, Tothăzan, Porim, Fleșer, Nagy, Bereczi și Pătraș.
STICLA ARIEȘUL TURDA – CSM SATU MARE 3-1 (1-1)
Pentru turdeni mai urmează o partidă amicală, sâmbăta viitoare, urmând ca peste două săptămâni să fie programat primul meci oficial din acest an, contra celor de la Avântul Reghin.
Articole similare:
