Partida din etapa cu numărul 23, din liga a III-a, seria C 5, dintre Seso Câmpia Turzii și Plimob Sighetu Marmației, s-a disputat pe municipalul turdean, la concurență cu meciul de handbal din liga națională dintre Potaissa Turda și CSM Ploiești, fapt care a făcut ca tribuna să fie mai puțin populată.
Jocul a început cu echipa gazdă la timonă, dar oaspeții nu s-au înspăimântat și au încercat să opună rezistență, ba chiar să-și vândă scump piele în această deplasare.
Jocul echipei gazdă a fost destul de elaborat, s-a construit mult pe ambele flancuri, dar finalizarea a lăsat destul de mult de dorit. A fost nevoie ca Dan Văscan să iasă din sistemul defensiv al gazdelor, să pătrundă impetuos pe zona centrală, ca să-l învingă în minutul 36 pe apărătorul buturilor celor din Sighet, scor cu care se încheie prima repriză.
Asediul la poarta oaspeților a continuat și partea secundă, dar eficiența gazdelor a fost nulă. Au șutat din toate pozițiile, numai că atunci când mingea nu a găsit spațiul de țintă, a întâlnit stâlpii porții în două situații sau a fost respinsă în ultimă istanță de apărători sau de portar.
Cu cât timpul trecea, presiunea gazdelor a fost tot mai accentuată, fond pe care elevii lui Fogoroși au ratat incredibil nu mai mult de 6-7 oportunități. Spre finalul partidei, Cosmin Tilincă este trimis în teren, ca să rezolve această ecuație și a făcut-o în minutul 87, când a pătruns pe flancul stâng, dar apărătorul Chiș l-a faultat în suprafața de pedeapsă. Centralul întâlnirii, aproape de fază, a îndicat punctul cu var și l-a avertizat pe Chiș.
Execuția loviturii de pedeapsă i-a revenit lui Adi Fertea, care a trimis mingea în stânga portarului, acesta plecând în direcție opusă. După majorarea avantajului, Tilincă a interceptat o minge, a pătruns pe zona centrală, dar scărița trimisă de acesta a trecut peste portarul ieșit dintre buturi, dar și peste poarta acestuia. Reușitele lui Dan Văscan și Adi Fertea au consemnat victoria, nu fără emoții, a celor de la Seso. Cu toate aceastea, în această serie lupta pentru evitarea locurilor 9 și 10, se dă între Seso, Sănătatea și Europa Alba Iulia.
Seso – Plimob Sighetu Marmației 2 – 0 (1-0)
Marcatori: Văscan (36), Fertea (87 – pen.)
Seso: Pampea – Văscan, Șt. Popa (cpt), Muscă, I. Moldovan, Ov. Covaciu (85 Boroștean), V. Mocan, Nic. Olaru (46 Șoancă), Ad. David, Fertea (88 Cocoară), Muntean (78 Tilincă)
Plimob: Mocian – Layis (cpt), A. Novoseleski, Chiș, Popan, C. Pop, Bedea, Gheorghei (73 Maliar), Sg. David, P. Novoseleski, A. Ghindă jr.
Arbitru: Aurel Vărzan – Oțelu Roșu
Asistenți: Balint Albu – Tg. Mureș și Emanuel Cicu – Caransebeș
Obs. FRF: Ovidiu Bocai – Aiud și C-tin Mara – Predeal
O galerie foto de la acest meci puteţi vizualiza pe pagina noastră de Facebook, dând click AICI.
Rezultatele înregistrate în etapa a 23-a
Sănătatea – Europa Alba Iulia 1 – 0 (1-0)
Simioancă (38)
Unirea Dej – CS Osorhei 2 – 4 (2-2)
P. Bogdan (14), Solom (31) / Lupaşcu (11), Andor (44), Blănaru (67), Ember (72)
Şoimii Pâncota – FC Hunedoara 1 – 0 (0-0)
Al. Mihai (74)
Jiul Petroşani – Naţional Sebiş 0 – 3
Echipa gazdă s-a retras şi pierde meciurile returului la “masa verde”.
FC Zalău – FCM Turda 3 – 0
FCM Turda a fost exclusă din campionat pentru două neprezentări.
Olimpia Satu Mare a stat
























