Vineri și sâmbătă s-au desfășurat partidele primei etape ale ligii a treia, seria a cincea.
Arieșul Turda s-a impus în prima etapă, scor 1-0, contra celor de la Gaz Metan II Mediaș. Unicul gol al partidei a fost marcat de Adrian David în minutul 80. Meciul cu echipa a doua a Gazului a fost prima partidă de liga a treia ce s-a desfășurat la Turda, după o pauză de mai mulți ani.
O altă nou-promovată, Minaur Baia Mare, a reușit scorul etapei, reușind să se impună, scor 5-0, contra celor de la CS Iernut, devenind astfel primul lider al clasamentului.
Una dintre principalele favorite la promovare, Csikszereda Miercurea Ciuc, a reușit să se impună pe terenul celor de la Cetate Râșnov, scor 4-0.
Cealaltă echipă din Harghita aflată în serie, AFC Odorheiu Secuiesc, a terminat la egalitate, scor 3-3, contra Unirii Dej. Un alt scor alb s-a înregistrat la partida dintre Avântul Reghin și Unirea Tâșnad.
Fosta adversară a Turzii din Cupa României, Sănătatea Cluj, s-a impus fără prea mari probleme, contra celor de la AFC Hărman, scor 4-0, Andrei Ceaca reușind să marcheze de două ori.
ACS Comuna Recea, o altă echipă cu pretenții în partea de sus a clasamentului, s-a impus în deplasare, scor 2-1, pe terenul noii-promovare, MSE Târgu Mureș.
Cea de-a patra echipă a județului Cluj, CFR II Cluj Napoca, s-a impus la Bistrița, contra Gloriei, scor 4-1.
Etapa viitoare, Arieșul Turda se va deplasa în județul Brașov, pentru partida contra celor de la AFC Hărman. Este de așteptat ca în partida cu brașovenii să debuteze în tricoul echipei turdene, Valentin Lemnaru și Mihai Onicaș, foștii jucători de la Universitatea Cluj.
| Etapa 1 | |||
| 24.08 | 18:00 | Avântul Reghin – Unirea Tășnad | 0-0 |
| 24.08 | 18:00 | Sănătatea Cluj – AFC Hărman | 4-0 |
| 24.08 | 18:00 | Arieșul Turda – Gaz Metan II Mediaș | 1-0 |
| 24.08 | 18:00 | MSE Târgu Mureș – ACS Comuna Recea | 1-2 |
| 24.08 | 18:00 | Gloria Bistrița – CFR II Cluj Napoca | 1-4 |
| 24.08 | 18:00 | Minaur Baia Mare – CS Iernut | 5-0 |
| 24.08 | 18:00 | Unirea Dej – AFC Odorheiu Secuiesc | 3-3 |
| 25.08 | 18:00 | Cetate Râșnov – Csikszereda Miercurea Ciuc | 0-4 |
Etapa 2
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























