Toată suflarea fotbalistică a fost cu ochii pe acest jocul
Cum-necum, conducerea celor de la
Încă din debutul acestui joc, oaspeții și-au arătat intențiile ofensive prin Baias, care în primul minut au trimis pe jos o centrare șutată în suprafața de poartă a turdenilor, numai că acolo nu a ajuns nici un coechipier. Această acțiune a oaspeților a fost ca un foc de paie, deoarece turdenii au pus stăpânire pe joc și au ratat două bune oportunități prin Dragu și Achim, în minutele 3 și 15, care puteau aduce avantaj echipei gazdă.

A venit însă minutul 19, când Barbuloviciu a fost faultat clar de Bedea în suprafața de pedeapsă, iar centralul întâlnirii, aproape de fază, a arătat punctul cu var. Dragu a executat penalty-ul în dreapta portarului, iar acesta a plonjat în direcție opusă: 1-0. Trei minute mai târziu, același Dragu a pătruns pe flancul stâng, dar șutul acestua de la circa 5 metri la colțul scurt a fost respins de portar.
Când acele cronometrului au arătat minutul 28, Achim infiltrat pe flancul drept a centrat, iar Fișter a reluat spre colțul lung, dar apărătorul buturilor echipei din nordul țării a reușit să rețină. După alte două minute, Cârstean a centrat impecabil pentru același Fișter, dar neexperimentatul jucător al turdenilor a trimis mingea cu capul de la 7- 8 metri peste transversală.
După cum au decurs ostilitățile până în aceste momente, turdenii ar trebui să se declare nemulțumiți de rezultatul de pe tabelă.
Dar și de această dată s-a certificat faptul că ratările până la urmă se răzbună. În minutul 35, oaspeții au beneficiat de o lovitură liberă directă de la circa 25 de metri, pe care a executat-o Baias, care ajutat de o pală de vânt a trimis mingea în vinclul drept al porții lui Gurincu. În rest, până la finalul primei părți nu s-a mai putut consemna ceva în mod deosebit.
La 10 minute după pauză, Dragu de la gazde a pătruns în suprafața de pedeapsă a oaspeților pe partea stângă, dar șutul acestuia la colțul scurt a fost deviat de portarul Mocian în corner, rămas fără rezultat. După alte două minute, gazdele prin Cîrstean, trimit un șut de la circa 20-22 de metri, dar mingea trece peste transversală.
Baias de oaspeți, autorul golului egalizator, a reușit în minutul 72 să expedieze un șut, dar mingea a trecut peste transversala porții apărate de Gurincu. În intervalul minutelor 80–86, turdenii au irosit două bune oportunități a a marca, numai că centrarea lui Vaidasigan a fost deviată slab de la 6 metri de Dragu, iar șutul expediat de Ciava de la aproximativ 22, la colțul lung, a întâlnit rădăcina stâlpului din dreapta lui Mocian. În ultimul minut al timpului regulamentar de joc, Cîrstean a executat o lovitură liberă directă, dar mingea a ocolit foarte puțin vinclul drept al porții echipei vizitatoare.
Oaspeţii au dat lovitura de graţie în prelungiri, reuşind să câştige, dar nemeritat după aspectul jocului. Oricum, fotbaliştii gazdă, consideraţi fără nici o şansă la începutul meciului, au făcut o figură frumoasă.

Marcatori: Dragu (19 pen) / Baias (35), R. Novoszenszki (90+1)
Avertismente: Miheț (36)
Plimob: Mocian – Maliar, C. Pop (89 E. Chiș), R. Novoszenszki, Eudean, Perța, Baias, Bedea, R. Deac, A. Novoszenszki, Layis. Antrenor: Emil Kemeneș.
Avertismente: Maliar (16; 65), Bedea (19), R. Deac (77), R. Novoszenszki (79)
Eliminare: Maliar (65)
Arbitru: Ervin Kegyeș
Asistenți: Sergiu Neichi și Dănuț Costea – toți Satu Mare
Obs. FRF: Grigore Macavei – Deva și Cezar Ardeleanu – Brașov
Rezultatele înregistrate astăzi:
Jiul Petroşani – FC Zalău 3 – 1 (3-0)
Teodorescu (6), Deaconescu (13), Apetri (44) / Gorga (58)
Naţional Sebiş – Şoimii Pâncota 0 – 0
Europa Alba Iulia – FC Hunedoara 1 – 3 (0-2)
Apetri (82) / R. Cristian (18), Suciu (23), Ambruş (59)
FC Olimpia Satu Mare – Unirea Dej, se dispută mâine, de la ora 15:00.
Seso Câmpia Turzii – FC Oşorhei, se dispută mâine, de la ora 15:00.
Sănătatea Cluj a stat.























