În cadrul ședinței Comitetului Executiv al AJF Cluj care s-a desfășurat pe data de 27 mai 2024, una dintre deciziile care a fost adoptată prevedea ca finala Cupei României pe județ să se dispute sâmbătă 8 Iunie pe Stadionul Municipal din Turda.
De asemenea, s-a decis ca termenul limită de înscriere în campionat sezonul 2024-2025 să fie data de 2 August 2024.
Echipele care vor fi înscrise în competițiile organizate de AJF Cluj până la data de 2 August și se vor retrage până la startul campionatului vor fi penalizate cu suma de 500 lei/echipă.
Totodată s-au validat echipele campioane:
⚽️ Vulturul 2020 Mintiu Gherlii – campioană Liga 4 Academy
⚽️ Sticla Arieșul Turda – campioană U19
⚽️ Luceafărul Fotbal Star Cluj-Napoca – campioană U17
⚽️ Sporting Cluj-Napoca – campioană U15
Au fost aprobate și costurile aferente cu premierea echipelor clasate pe primele 3 locuri.

















