Victoria Viișoara a pierdut astăzi, scor 1-3, confruntarea cu CS Florești, din finala Cupei României, faza județeană. Meciul s-a desfășurat pe terenul bazei sportive „Clujana” din Cluj Napoca.
Floreștiul a început mai bine meciul și a avut primele acțiuni periculoase, însă Hîmpea, Frătean și Mîndrușcă nu au reușit să deschidă scorul.
În minutul 20, Popa l-a faultat în careu pe Bucur, însă penalty-ul a fost ratat de Kilin, care a trimis în bara transversală.
Golul a venit în minutul 32, când Hîmpea a scăpat singur cu Mihășan, și l-a învins pe portarul Viișoarei.
Imediat după pauză, Bucur a reușit să marcheze pentru 2-0, după o gravă greșeală în defensiva celor de la Viișoara.
Hîmpea a reușit dubla în minutul 59, când l-a învins pe Mihășan cu un șut de la aproximativ 20 de metri. Imediat după gol, Mîndrușcă putea să facă 4-0, însă lovitura sa de cap a trecut peste poartă.
Prima acțiune mai periculoasă a Viișoarei a venit în minutul 64, când șutul lui Indrei a fost respins în corner de Biliga.
Finalul de meci a mai adus două ocazii mari, câte una la fiecare poartă.
Golul de onoare al Viișoarei a fost marcat în prelungiri, când Indrei a reușit o boltă peste Biliga de la aproximativ 40 de metri, după o greșeală a defensivei celor de la Florești.
S-a terminat 3-1 și CS Florești va evolua în turul 1 al Cupei României, faza națională. Partidele primului tur sunt programate pe 28 iulie.
Campionatul ligii a patra este programat să înceapă la finele lunii august.
CS FLOREȘTI – VICTORIA VIIȘOARA 3-1 (Hîmpea 32`, 59`, Bucur 50` / Indrei 90`)
ACS Florești: Biliga – Timoc, Trușcă, Pintea, Frătean, Feher, Hîmpea, Kilin, Mîndrușcă, Părăvan, Bucur. Au mai evoluat: Bârstan, Rus, Someșan
Victoria Viișoara: Mihășan – Ancău, Baciu, Cubleșan, Herțeg, Indrei, Mocan, Popa, Șoancă, Sur, Lingurar. Au mai evoluat: Cioargă, Costea, Covaci, Mărginean, Tritean, Galea, Balint.