nello construct

Fotbal, Cupa României: Egal în derby-ul Clujului! Ambele echipe au șanse să meargă mai departe

Universitatea Cluj și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, duelul de ieri de pe stadionul Cluj Arena.

Într-o atmosferă superbă creată de peluza „Șepcile Roșii”, Universitatea a început excelent partida și dominat clar prima repriză, reușind să „împingă” jocul în apropierea careului CFR-ist.

Golul s-a lăsat așteptat, venind abia în minutul 41, când Nistor a executat un corner, mingea a ajuns la Kresic, iar acesta și-a trimis în propria poartă.

În partea a doua, „feroviarii” au ieșit mai mult la joc, iar partida s-a mai echilibrat. Formația din Gruia a reușit egalarea în minutul 60, când Bîrligea a profitat de o mingea pe care defensiva Universității nu a reușit să o respingă.

Nistor a ratat cea mai mare șansă de gol în minutul 69, când a recuperat o minge în marginea careului, dar nu a reușit să „prindă” cadrul porții.

S-a terminat 1-1 și ambele echipe au șanse să ajungă în sferturile de finală.

Etapa viitoare, în luna decembrie, Universitatea va juca la FC Botoșani, iar o victorie i-ar aduce calificarea în sferturile de finală.

De partea cealaltă, CFR Cluj va juca pe terenul celor de la Rapid București, având nevoie de o victorie.

Chiar și cu remize în ultimele partide cele două echipe se pot califica în sferturi, însă au nevoie ca în meciul dintre Alexandria și Steaua, să nu se impună formația din Teleorman.

UNIVERSITATEA CLUJ – CFR CLUJ 1-1 (1-0)

Marcatori: Kresic 41(a) / Bîrligea 60

sursă foto: facebook.com/FCUCluj

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 49 de abonați.

salina turda

transilvania impact

ca aries turda

Ultimele articole: