Fotbal, Cupa României: Arieșul Turda s-a calificat în turul 2, după 4-2 cu FC Iernut!

ariesul iernut

Sticla Arieșul Turda a învins astăzi cu 4-2, în turul 1 al Cupei României, ediția 2018/2019, reușind să se califice mai departe în turul următor, care va avea loc în 15 august. Adversara turdenilor a fost o echipă de Liga 3, FC Iernut, care a fost condusă cu 4-0 în minutul 77.

 

Tehnicianul gazdelor, Constantin Olariu, a surprins astăzi prin echipa introdusă în teren, aceasta fiind constituită în exclusivitate din jucărori care au realizat promovarea în Liga 3. Asta deși în meciurile de pregătire de până acum au fost folosiți și jucători aflați în probe, despre unii dintre ei spunându-se că vor face parte din lotul turdenilor.

Meciul în sine a fost la discreția echipei gazdă, care a ratat două ocazii monumentale în primele 20 de minute. În ambele faze, Adrian David a scăpat singur spre poarta adversă, însă prima dată șutul său a fost respins de portar (8), iar a doua oară nu a nimerit cadrul porții (17). Totuși, tot Adrian David a fost cel care a deschis scorul, în minutul 25: 1-0.

Cinci minute mai târziu a venit rândul lui Dan Florin să exaspereze publicul aflat pe Municipalul turdean, după ce a trimis mingea în bară, iar apoi a trimis mingea revenită cu capul, dar peste transversală. Tot Dan Florin a fost acela care nu a profitat de o greșeală a portarului advers, care a scăpat mingea din mâini, șutul său fiind pe lângă stâlpul porții (34). La poarta cealaltă, Ursu a reușit să blocheze șutul lui Chețan (35), păstrând avantajul minim cu care s-a intrat la cabine.

În partea seundă, gazdele și-au continuat seria ratărilor, cu Bituleanu (50, care a șutat în transversală) sau Paleoca (53), acesta din urmă șutând pe lângă poartă, dintr-o poziție bună. Iar atunci când au marcat, prin Herțeg (52), asistentul a ridicat fanionul, semnalizând o poziție afară din joc.

Însă, a venit momentul lui Dan Florin, care a înscris pentru 2-0 (60), apoi pentru 3-0 (70), iar apoi i-a pus o minge pe tavă lui Marius Ionescu (77), care a dus scorul la 4-0. De menționat că în acest interval de timp, același Dan Florin a mai avut o bună oportunitate, însă portarul oaspeților a reușit să respingă (74).

Văzându-se cu ”sacii în căruță”, fotbaliștii turdeni au permis o zvâcnire de orgoliu a jucătorilor oaspeți, care au redus din handicap prin Chețan (80) și Ungur (85), jocul încheindu-se cu scorul de 4-2.

Antrenorul Constantin Olariu a folosit echipa: Andrei Ursu – Andrei Biriș, Marius Ionescu, Vasile Soporan, Valentin Marcu – Adelin Rus (46, Ioan Herțeg), Cristian Paleoca, Virgil Cocoară (74, Alex Savu), Rareș Bituleanu (51, Ștefan Silaghi) – Adrian David, Florin Dan.

Sticla Arieșul Turda va evolua sâmbătă, de la ora 11.00, într-un meci amical care se va disputa la Blaj, cu echipa locală.

TurdaNews a transmis LIVE TEXT acest meci, folosind noua componentă implementată special pentru astfel de transmisiuni.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top