Şcoala de Fotbal "Adi Şomlea" a jucat azi două partide la U10, în grupa din care face parte. În primul joc, turdenii au pierdut 0-1 cu o echipă din Republica Moldova, CSCT Buiucani (din eroare, iniţial site-ul nostru a anunţat că turdenii au învins, pentru că aşa este trecut pe site-ul oficial al competiţiei).
Înfrângerea a fost, oarecum, nemeritată. Însă, tracul debutului la o competiţie de anvergură şi-a pus amprenta pe evoluţia micuţilor fotbalişti turdeni, mai ales că jumătate din cei 12 jucători sunt mai mici cu un an decât categoria de vârstă la care au fost înscrişi.
În jocul al doilea, turdenii au câştigat 2-1 în faţa echipei Petrolul Ploieşti 2. Golurile turdenilor au fost reuşite de Rus Gabriel şi Jişa Dragoş, în timp ce golul ploieştenilor a fost un… autogol.
Mâine, turdenii vor disputa alte două partide, una dintre ele cu cea mai tare echipă din serie. De la ora 10.45 vor juca cu Şcoala Dani Coman Piteşti, iar de la ora 14.15 vor juca cu ACS Tâmpa Blue Braşov.
Iată rezultatele înregistrate în seria turdenilor, în prima zi:
Sc Dani Coman – ACS Tampa Blue 5-1
Petrolul Ploiesti 2 – Mircea Eliade Bucuresti 1-1
Sc Adi Somlea Turda – CSCT Buiucani 0-1
Mircea Eliade Bucuresti – ACS Tampa Blue 3-2
CSCT Buiucani – Sc Dani Coman 0-7
Sc Adi Somlea Turda – Petrolul Ploiesti 2 2-1
Clasament, prima zi:
1. Sc. Dani Coman – 6 puncte (12-1)
2. Mircea Eliade – 4 puncte (4-3)
3. Şc. Adi Şomlea – 3 puncte (2-2)
4. CSCT Buiucani – 3 puncte (1-7)
5. Petrolul 2 – 1 puncte (2-3)
6. Tâmpa Blue – 0 puncte (3-8)
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























