m install
petlinii
nello construct

Fostul șef al IPJ Cluj, Mircea Rus, acuzat că lua ”taxă de protecție” de la interlopi!

floris

Gazeta de Cluj a dezvăluit faptul că destituirea fostului șef al IPJ Cluj, Mircea Rus, ar avea legătură cu faptul că acesta era apropiat de mediul interlopilor clujeni și chiar le solicita acestora ”taxă de protecție”. De asemenea, interlopii ar fi fost folosiți în interesul său, în cadrul unor afaceri patronate din umbră și chiar ar fi fost implicat în traficul de droguri!

”Aceste aspecte au ajuns să fie cercetate de procurorii anticorupție din Cluj care nu au găsit nimic în neregulă cu activitatea fostului șef IPJ Cluj: apartamentele, taxele de protecție percepute de la patronii localurilor din oraș, apartamentele cumpărate cu banii respectivi, dosarele mușamalizate, etc, au rămas invizibile pentru procurorii DNA Cluj care au clasat acuzațiile aduse împotriva lui Mircea Rus. Însă, un judecător de la Tribunalul Cluj a considerat că DNA Cluj a făcut o treabă de mântuială și a retrimis dosarul pentru ca cercetarea penală să fie refăcută.”, menționează Gazeta de Cluj.

După ce DNA Cluj a tratat cu superficialitate plângerea și nu a întocmit dosarul așa cum era datoria unui procuror, instanța clujeană a arătat acest lucru, după ce persoana care a făcut plângerea a atacat în instanță NUP-ul transmi de DNA Cluj.

”(…) admite plângerea formulată de către petentul xxx împotriva Ordonanţei de clasare emisă la data de 01.03.2021, în dosarul de urmărire penală nr. 91/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, şi a Ordonanţei procurorului ierarhic superior emisă la data de 01.04.2021 sub nr. 2/II/2/2021, pe care le desfiinţează cu privire la soluţia de clasare emisă în cauza de mai sus, având ca obiect infracţiunile de abuz în serviciu (…), favorizarea făptuitorului (…), şi trimite cauza la procuror în vederea continuării urmăririi penale cu privire la aceste infracţiuni, şi a începerii urmăririi penale cu privire la alte infracţiuni sesizate cu privire la care nu s-au efectuat deloc cercetări”, arată soluția pe scurt a instanței.

Acuzațiile din denunț sunt halucinante, dacă ne raportăm la faptul că cel acuzat era șeful IPJ Cluj!

”În denunț, Mircea Rus este acuzat de trafic și consum de droguri, constituire a unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu. Informațiile sunt furnizate de mai mulți polițiști clujeni și de ”persoane din mediul interlop cărora susnumitul (Mircea Rus, n.red.) le-ar fi impus plata unor taxe de protecție”, arată denunțul.

Fostul șef al IPJ Cluj este acuzat că în perioada în care ocupa funcția de șef al Biroului de Investigații Criminale din Poliția Municipală Cluj Napoca îi trimitea pe interlopii clujeni care erau protejații lui să provoace scandaluri în localurile din oraș. Rezultatul scontat era de a-i face pe clienți să nu mai frecventeze barurile respective și pe patroni să caute protecție. Iar protecția venea din parte lui Rus în schimbul unei taxe care era de aproximativ 800 euro/lună.”, arată Gazeta de Cluj.

În articol sunt menționate multe alte acuzații la adresa fostului șef al IPJ Cluj, care ar fi fost implicat inclusiv în traficul de droguri, ascunderea unor fapte de natură penală sau chiar încadrarea unor fapte fără respectarea cerințelor legii.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

1 Comentariu
Cele mai noi Cele mai vechi
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 72 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Comentarii recente

Ultimele articole: