După ce pe pagina de Facebook a PMP Turda s-a distribuit o informație conform căreia la Balul Toamnei organizat de PMP Turda ar fi participat peste 250 de membri de partid, fostul primar Tudor Ștefănie, președintele Asociației Tinerilor Vârstnici, a spus că asociația lui a închiriat o jumătate de sală și că, de fapt, membrii PMP au fost doar câțiva, însă ”s-a interpretat”.
„Da de unde, nici vorbă de așa ceva. Noi, Asociația Tinerilor Pensionari, am închiriat o jumătate de sală, iar PMP Turda a închiriat o jumătate de sală. Noi am organizat Balul Vârstnicilor, cu ocazia zilei de 1 octombrie și am avut peste 160 de membri. Am văzut și eu că s-a interpretat, dar noi am avut o înțelegere cu Adrian Nap și am negociat, astfel încât să ne simțim și noi bine, și ceilalți. EU NU MAI FAC POLITICĂ, NU MĂ MAI ANGAJEZ POLITIC, NU MĂ MAI INTERESEAZĂ POLITICA.”, a spus Tudor Ștefănie, pentru RefleqtMedia.
Jurnalistul Ovidiu Bucur susține că la proxima ședință a Consiliului Local Turda se va anunța faptul că Adrian Nap, care se prezintă președintele PMP Turda, își va pierde mandatul, după ce la Prefectura Cluj s-a depus o adresă din partea PMP Cluj – președinte Andrei Maxim, prin care a fost dat afară din partid și astfel și-a pierdut susținerea politică, implicit mandatul de consilier local.