Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, a murit marţi, la vârsta de 75 de ani. Din primele informaţii reiese că a suferit un stop cardio-respirator.
Valeriu Tabără era internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.
Fostul ministru al Agriculturii, a fost înmormântat la Sălciua, în județul Alba, localitatea în care s-a născut. Tabără a încetat din viață în 29 aprilie, în urma unor probleme cardiace.
Valeriu Tabără s-a născut în 1 iulie 1949 la Sălciua (Alba). S-a născut într-o familie de țărani ardeleni și a copilărit pe Valea Arieșului, în comuna Sălciua, Alba, unde a urmat studiile primare. A absolvit apoi Liceul Teoretic din Baia de Arieș și studii superioare în domeniul ingineriei agrare la Timișoara.
Apoi, Valeriu Tabără a devenit conferenţiar, respectiv profesor universitar – titular al disciplinei de Fitotehnie – Plante Tehnice la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara. În cadrul staţiunii SCDA LOVRIN-Timis, Valeriu Tabără a condus activitatea de cercetare din cadrul laboratoarelor de ameliorare a grâului şi a cânepii dioice, fiind în acelaşi timp director de proiecte de cercetare cu Consiliul Naţional de Cecrectări Ştiinţifice din Învăţământul Superior. Până în 1989 a fost membru al Partidului Comunist Român, în 1991 s-a înscris în Partidul Unităţii Naţiunii Române, iar din 1997 a fost şi preşedinte al acestei formaţiuni politice. În 2002 a trecut la Partidul Democrat.
Între 1994 şi 1996, Valeriu Tabără a fost ministru al Agriculturii şi Alimentaţiei în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, un post pe care avea să revină şi în 2010, în Guvernul Emil Boc 2, titreză digi24.ro.
Valeriu Tabără era președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) ”Gheorghe Ionescu-Șișești”.

Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


PNL și USR cer înființarea unei comisii parlamentare pentru reforma administrativ-teritorială. „Ne aşteptăm ca PSD să o susţină”











