Timp de două zile la Sinaia a avut loc Forumul Serviciilor Publice şi al Proiectelor pentru Dezvoltarea Locală. Conferinţa a adus în atentia participanţilor exemple de bune practici şi experienţe privind dezvoltarea locală şi modernizarea serviciilor publice prin proiecte realizate cu bani europeni, fonduri proprii sau prin parteneriatul public privat.
La dezbateri a participat primarul municipiului Câmpia Turzii, ing. Ioan Vasinca, alături de reprezentanţi ai Companiei de Apă Arieş Sucursala Câmpia Turzii –Tulai Alexandru, Remus Filip, SC Domeniul Public – Cristian Iuoraş şi SLCIAS- Mihai Roşca. De asemenea, Forumul s-a bucurat de prezenţa primarilor din ţară şi străinătate – Turcia, Grecia, directori şi specialişti din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, Ministerului Finanţelor Publice, reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, patroni de firme care au ca obiect de activitate servicii pentru populaţie, reprezentanţi de regii şi societăţi de apă, canal, salubritate, drumuri.
Edilul municipiului Câmpia Turzii este convins că lucrările conferinţei de la Sinaia au constituit fără îndoială o ocazie unică de reflecţie comună spre performanţă a proiectelor pentru dezvoltare si un pas important în modernizarea serviciilor publice locale, precizează biroul de presă al municipalităţii.
În cadrul Forumului au fost dezbătute în detaliu problemele de finanţare cuprinse în programele europene, cerinţele actuale de eligibilitate, posibilităţile de cofinaţare şi soluţiile de recuperare a sumelor pentru realizarea unor obiective în sistemul parteriatului public privat.Un capitol distinct a fost consacrat dezbaterilor privind evoluţia legislativă în materie de servicii publice şi sprijinul acordat de Patronatul Serviciilor Publice pentru crearea de servicii şi întreprinderi publice locale în fiecare localitate şi de licenţiere a acestora.