Florin Crișan, cel mai nou membru TurdaNews: Sunt încurajat… Nu mi s-a spus niciodată ”nu fă aia”!

Florin Crișan are 25 de ani, este student la Jurnalism (ultimul an) și este unul dintre tinerii care au avut ”curajul” să răspundă provocării TurdaNews, care a anunțat că este în căutarea unor colaboratori. Din cele 5 persoane care au răspuns provocării inițiale, a fost singurul care a fost consecvent, iar în cele din urmă… a semnat un contract cu TurdaNews! La mai bine de o lună de colaborare, am realizat un interviu cu cel mai nou membru al redacției.

Ce te-a determinat să răspunzi anunțului dat de TurdaNews?

Mi-am dorit enorm de mult să lucrez într-o redacţie de ştiri. Încă de când eram în liceu, îmi doream să urmez cursurile facultăţii de jurnalism. Faptul că mi s-a oferit oportunitatea de a lucra la cel mai bun site de ştiri locale, înainte să termin facultatea, e cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla.

Cum ți se pare experiența de debut la TurdaNews?

Sunt primii mei paşi în lumea jurnalismului, nu am termen de comparaţie cu o altă experienţă. Dacă lucrurile vor decurge la fel ca până acum, nu poate să fie decât foarte, foarte bine.

Ce îți dorești de la această colaborare cu TurdaNews?

În primul rând îmi doresc să învăţ. Jurnalismul se învaţă într-o instituţie de presă, iar TurdaNews este locul perfect unde pot să învăţ, deoarece lucrez alături de cei mai buni. În al doilea rând, fac ceea ce îmi place, iar lucrul acesta e cel mai important.

Crezi că există diferențe între site-urile de știri locale sau toate sunt la fel? Detaliază, chiar dacă nu faci referiri concrete la alte siteuri.

Da, sunt diferenţe destul de mari. În primul rând e vorba de calitatea informaţiei şi de modul în care ea ajunge la oameni. Un site de ştiri trebuie să “vorbească” pe înţelesul tuturor. Apoi e vorba despre lungimea unui articol, cred că un articol scurt şi la obiect are şanse mult mai mari să fie citit în întregime decât un articol extrem de lung şi cu foarte multe detalii.

Ce îți place și ce nu îți place la TurdaNews?

Cel mai mult îmi place faptul că am fost încurajat să fac de toate. Nu mi s-a spus niciodata “nu fă aia”. Dacă are legătură cu jurnalismul şi ar putea stârni interesul oamenilor, am fost încurajat să fac, indiferent că a fost vorba de un interviu, reportaj sau articol.

Care ar fi un subiect pe care ți-ai dori să-l realizezi, chiar dacă implică timp și documentare mai aprofundată?

Din fericire pentru un jurnalist, Turda nu duce lipsă de subiecte. Sunt multe lucruri despre care poţi face un reportaj mai amplu. Sunt destule „legende urbane” care merită investigate. Se vorbeşte despre străzi care în acte sunt asfaltate, pe când realitatea e alta. Cred că reportaje despre Spitalul Municipal Turda, Casa de Cultură sau banii investiţi în fotbalul turdean, ar fi foarte interesante.

Cu ce crezi că poți contribui la creșterea valorii TurdaNews?

Niciodată o idee în plus nu a stricat. Consider că sportul este punctul meu forte şi cred că în zona asta aş putea ajuta site-ul cel mai mult.

Citește și: 

Lansăm un mod inedit de a ne mări echipa TurdaNews!

Comentarii

ULTIMELE articole: