Fiul fostului consilier local Francisc ”Țiți” Deak, din Câmpia Turzii, a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a condus un autovehicul fără a avea permis de conducere. Deak Adrian Andrei a condus autovehiculul având permisul de conducere suspendat.
”În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul cu nr. 1724/P/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, constată legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza nr. 647/328/2023 privind pe D A A – trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără permis(în modalitatea conducerii autovehiculului cu dreptul de a conduce suspendat), prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 35, alin. I din Codul penal (3 acte materiale), art. 41, alin. I și art. 43, alin. 5 din Codul penal”, este decizia Judecătoriei Turda, care poate fi contestată în termen de 3 zile.
La începutul lunii februarie, Judecătoria Turda a pronunțat o decizie cu condamnare la închisoare pentru Deak Adrian Andrei, după ce probele existente la dosar au indicat faptul că acesta ar fi avut contracte cu ”dedicație” la societățile controlate de Consiliul Local Câmpia Turzii, în mandatul de primar al PSD-istului Radu Hanga, când Francisc Deak era consilier local, apropiat al puterii politice locale.
Deak Andrei Adrian a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
De asemenea, a mai primit o condamnare de 4 ani de închisoare pentru șantaj, în anul 2021, la Judecătoria Turda. Ulterior, a făcut apel, soluția fiind în pronunțare la Curtea de Apel Cluj.