„Moartea în vacanță” este o comedie ce a avut premiera în toate cinematografele din țară pe 28 octombrie, bazată pe întâmplări reale.
Comedia spumoasă îi are în prim-plan pe actorii Mircea Bravo, care-l interpretează pe Adrian, Costel Bojog jucându-l pe Mihăiță și Maria Popovici, cunoscută din film drept Patricia.
Filmul „Moartea în vacanță” este inspirat dintr-o poveste reală, ce are în prim-plan o familie aflată în vacanță în Grecia care se confruntă cu moartea neașteptată a bunicii. Membrii familiei iau ulterior decizia de a o transporta ilegal în țară și de a falsifica testamentul, pentru a rămâne cu averea femeii de aproape opt milioane de euro.
Avanpremiera de gală, s-a desfășurat la Cinema City Afi Cotroceni, unde a adunat 1300 de invitați de seamă, de actori, artiști de top, chiar și influenceri și personalități publice care și-au exprimat admirația, scrie protv.ro
Filmările au avut loc pe parcursul unei luni si jumătate în mai multe locații din țară, dar și din străinătate precum: Insula Poros din Grecia, Veliko Tarnovo din Bulgaria, Cluj și Giurgiu în România.

















