Societatea Culturală Filarmonia Turda doreşte să i se decerneze pictorului Nicolae Maniu, născut la Turda, titlul de cetăţean de onoare al municipiului. Până la această oră Cornel Vana a prezentat doleanţa filarmoniştilor primarului Tudor Ştefănie, care s-a arătat interesat de idee. Dana Deac ţine legătura telefonică şi pe E-mail cu artistul şi fratele acestuia, Horea. Nicolae Maniu se află de câteva zile în România şi, la invitaţia Societăţii Culturale Filarmonia Turda, va fi prezent în aceste zile şi la Turda.
Pictorul român Nicolae Maniu, cel mai bine vândut în afara graniţelor ţării, s-a născut la Turda la 11 iunie 1944. Tatăl său e dus în gulagul românesc de unde se întoarce în 1953. Deşi familia sa provenea din Cluj, s-a refugiat la Turda datorită Dictatului de la Viena, aşa a ajuns să se nască aici marele pictor. În Turda, tatăl său devine unul din librarii iubiţi din oraş. Dealtfel, familia se mută înapoi la Cluj când Nicolae avea 3-4 luni. În ciuda acestui lucru, în ciuda faptului că, peste tot în lume unde este chemat lumea ar localiza mai degrabă Transilvania, sau Clujul, ca centru cultural al României, Nicolae Maniu duce numele Turzii peste tot cu el.
Un traseu artistic de excepţie
Datorită sentimentelor faţă de tatăl său, care îi preţuia din copilărie talentul, Nicolae, se înscrie la Liceul de Arte din Cluj. A absolvit în 1969 Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” în Cluj, la secţia „sculptură” (atelierul Artur Veto). În 1971 abandonează sculptura şi se dedică exclusiv picturii. Prima expoziţie personală a avut-o în 1978 la Linz (Austria). Urmează alte 6 expoziţii personale în Austria şi RFG.
Participă cu expoziţii de grup în România, URSS, Spania, Bulgaria, USA şi RDG. În anul 1974 obţine Premiul pentru Pictură la Bienala Tineretului de la Cluj şi la Expoziţia Republicană a Tinerilor din Bucureşti. În 1976 i se decernează Diploma de onoare la Trienala Internaţională de pictură de la Kosice (Cehoslovacia).
În 1983 se stabileşte în Germania. Un an mai târziu, vestitul Muzeu „Albrecht Durer” din Nurnberg îi achiziţionează o lucrare. Urmează expoziţii la Expoziţia Internaţională de Artă Grafică de la Osaka (Japonia) unde i se decernează un premiu, la Salonul de Toamnă de la Paris, la Roma, în Germania, (Miami şi New York) USA, Cluj Napoca şi Bucureşti, Singapore.
Tehnica sa, asociată cu un mod unic de a reda lumea şi compoziţiile-scenă, dau lucrărilor sale forţă, în ciuda unor subiecte mai degrabă dramatice. Opera sa poate fi caracterizată ca o compoziţie a tensionării împletită de realism, hiperrealism şi iraţional, deseori mergând până la logica absurdă.
Nicolae Maniu trăieşte, lucrează, expune şi vinde foarte mult şi foarte bine dincolo de graniţele ţării, fără a uita niciodată faptul că s-a născut la Turda. Ani consumaţi, adică dăruiţi dragostei sale pentru artă, dintre care 15 la Paris, unde locuieşte începând din anul 1993. Tablourile sale sunt risipite în toată lumea. „Opera Gallery” îi promovează creaţia prin zece mari galerii din lume.
Gilles Dyan, cel care conduce Opera Gallery, din rue Saint-Honoré, a făcut marea deschidere a operei turdeanului în lume, începând din 1997, prin cele zece galerii: din Paris, Singapore, New York, Miami, Hong Kong, Londra, Seul, Veneţia, Monaco, Dubai. Aici lucrările sale sunt expuse în cadrul expoziţiilor colective. După personala din Paris, a urmat cea din Singapore, în 2006. Dar personalele sunt rare, fiindcă producţia sa este foarte restrânsă, cam 12 tablouri pe an. Nicolae Maniu realizează cam în doi ani câte o expoziţie personală.
O tehnică unică
Mulţi iubitori de artă sunt uluiţi de tehnica sa, folosită în pictura veche flamandă, olandeză, pe care o stăpâneau artiştii din epoca aceea, şi care, din păcate, s-a pierdut de-a lungul secolelor. El abordează o pictură hiperrealistă, perfecţionistă, cum singur o defineşte, spunând că este un pictor al transparenţelor. Utilizează, de regulă, suprafeţe mari, şi se constituie într-o polemică cu lumea în care trăieşte.. reia mari mituri (Danae, Narcis), însă marea majoritate a operelor se constituie într-o lume proprie artistului. Ca pictor, Nicolae Maniu e un autodidact. El recurge în tablourile sale la citate din pictura veche, iar imaginea finală reînvie un arsenal plastic fenomenal, de 500 de ani de pictură, dar implantat în realitate. În plus, găselniţa foliei argintii sau aurii l-a individualizat ca artist. Privind tablourile artistului lumea se întreabă dacă e fotografie sau colaj, e fermecată, iar lucrările sale de dimensiuni mari au ajuns să fie achiziţionate la preţuri situate între 80.000 şi 120.000 de euro. Printre cei care i-au achiziţionat tablouri se numără personalităţi politice, prinţi, cineaşti, arhitecţi, bancheri, oameni de afaceri, multimiliardari de pe tot mapamondul. Printre aceştia, secretarul financiar al sultanului din Brunei, unul din fiii fostului preşedinte chinez Deng Xiaoping, actorul Pierce Brosnan, celebrul interpret al lui James Bond. Şi lista poate continua.
Nicolae Maniu are tablouri în numeroase colecţii particulare şi muzee, printre care: Muzeul Naţional de Artă din Cluj, Muzel de artă contemporană Galaţi, Muzeul Albrecht Dürer- Nurenberg, Germania, Muzeul Internaţional de Artă Fantastică Château de Gruyere, Elveţia.
Cea mai mare recunoaştere de până acum a României faţă de opera sa, a avut loc marţi, 14 aprilie 2004, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni, Preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu, i-a acordat Ordinul “Meritul Cultural”, în grad de Ofiţer, categoria C “Artele plastice”, cu ocazia împlinirii a 60 de ani, în semn de apreciere pentru talentul artistic şi întreaga activitate pusă în slujba artelor plastice şi promovarea şcolii româneşti de pictură.