Ieri, 21 mai 2025, a avut loc la Muzeul Etnografic al Transilvaniei Festivalul Național Cultural, Miraje 2025-Artă și Incluziune aflat la ediția cu numărul XV, cu atelierele Miraje, iar azi se vor desfășura alte ateliere și spectacole concurs, cu participanți din toată țara.
Cei care au organizat evenimentul sunt Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca, alături de Asociația Culturală Miraje și Asociația Lions Club Genesis, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Departamentul de Psihopedagogie Specială și Centrul pentru studenți cu dizabilități din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.
Festivalul Național Cultural Miraje este înscris în Calendarul proiectelor de educație extrașcolară, naționale și internaționale, cu finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării și este mai mult decât o simplă formă de manifestare culturală, devenind o expresie vie a angajamentului pentru incluziune, diversitate și participare activă prin artă.
E despre a da frâu liber imaginației, de a fi expresia frumoasă în teatru, muzică și chiar modelaj în lut. Azi a fost despre elevii cu sau fără dizabilități unde arta devine limbaj comun și punte între lumi.
Invitați în cadrul Festivalului la Atelierele Miraje, au participat elevii clasei a III-a B, de la Liceul Teoretic Gelu Voievod din Gilău, profesor învățământ primar Boțan Marilena Crina, cu teatru, muzică și modelaj în lut. Alături de ei, printr-un parteneriat deosebit, s-au aflat Alexandra Puț – profesor psihopedagog și profesor Viorel Micu, dar și psihologul Camelia Popa, oameni deosebiți alături de care s-a demonstrat că arta unește, creează punți de prietenie și creație, sincere.
Arta nu are limite, ne spun organizatorii și demonstrează asta de 15 ani încoace, ani în care magia, emoția și curajul au creat… Miraje. Azi, magia continuă, scena e deschisă și zâmbete vor prinde aripi spre cerul albastru, în zbor înalt. Pentru că „Arta nu are limite”!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.