La mai puțin de 30 km de Turda, o oază de liniște se ascunde în județul Alba. Comuna Rimetea este un veritabil diamant turistic, arhitectura rurală și peisajele mirifice creează o simbioză perfectă în această micuță localitate de la poalele Munților Trascău.
Însă, magia acestui loc nu se rezumă doar la aceste două lucruri. Turiștii care vizitează această zonă în primele luni de vară, pot observa un fenomen unic. În Rimetea, soarele „răsare” de două ori.
Nu, fenomenul nu este o iluzie optică, ci ține mai degrabă de relieful zonei!
Zecile de creste ale Pietrei Secuiului se află la est (Răsărit) de Rimetea, însă două din ele sunt cu mult mai înalte decât celelalte titrează alba24.ro
De fapt, ele se înalţă atât de mult, încât soarele răsare după prima creastă şi dispare în spatele celei de-a doua (care blochează lumina răsăritului) urmând apoi să răsară din nou, ceea ce generază acest fenomen care îi lasă cu gura căscată pe turiști.
Abia când soarele depășește Piatra Secuiului se poate spune că a răsărit, la Rimetea. Dublul răsărit al soarelui se petrece numai pe timp de vară, la sfârșitul lui iunie și pe parcursul lunii iulie.
Situat într-un peisaj de vis din Munţii Trascău, Rimetea este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase sate din România.
Satul Rimetea din județul Alba este considerat pe bună dreptate unul dintre cele mai frumoase sate din România. Istoria, arhitectura rurală și peisajele mirifice creează o simbioză perfectă în această micuță localitate de la poalele Munților Trascău.
Rimetea este singurul sat din România distins cu premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material.
Foto/alba24.ro
