m install
nello construct

Femeile manager, sprijinite de AIPPIMM /(vezi cum poţi beneficia de un curs gratuit de 4 zile!)

floris

Prin Decizia Preşedintelui Agenţiei pentru Implemnetarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, nr.61/21.03.2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 253 din 11 aprilie 2011, a fost aprobată procedura Programului naţional multianual pe perioada 2005-2012 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Obiectivul programului îl constituie promovarea unui sistem de informare şi instruire care să faciliteze mobilitatea femeilor pe piaţa forţei de muncă şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora în scopul implicării lor în structuri economice private.

Beneficiari eligibili: Pot beneficia de prevederile programului femeile care au cetăţenie română şi care îndeplinesc la data depunerii formularelor de înscriere, următoarele criterii de eligibilitate: au vârsta peste optsprezece ani şi au cel puţin studii medii definitivate.

Etapa a II-a a programului constă în organizarea şi desfăşurarea de cursuri de pregătire antreprenorială cu durata de 4 zile. Participarea la acest curs este gratuită.

Înscrierea in etapa a II a in cadrul programului naţional multianual pe perioada 2005-2012 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale in rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii va fi activă pe site-ul www.aippimm.ro sau direct pe link-ul: http://programenationale2011.aippimm.ro/, începând cu data de 02.05.2011, ora 10.00.

Formularul de înscriere va fi activ până la data de 06.05.2011 ora 16.30. Modelul acestuia se găseşte pe site-ul: www.aippimm.ro, sau aici: http://aippimm.ro/files/articles_files/76/5631/m0253femeiamanager-2.pdf.

Detalii suplimentare se pot obţine de la:

OTIMMC CLUJ-NAPOCA

Str. Horea, nr.13

www.aippimm.ro

www.otimmc-cluj.ro

http://www.aippimm.ro/otimmc/cluj-napoca/

oficiucluj@aippimm.ro

Telefon : 0264-487224

Fax : 0264-487244

Persoana de contact:

Mircea Miheştean

Şef oficiu

Tel: 0264-487224

Email: oficiucluj@aippimm.ro

Website:  www.aippimm.ro

(Comunicat)

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 54 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: