FC Arieşul va juca în prima etapă din noua ediţie de campionat din Liga 2 de fotbal la Gaz Metan Severin, noua denumire a echipei care în sezonul trecut a jucat sub titulatura de Gaz Metan CFR Craiova. Însă, cum echipa s-a mutat la Drobeta Turnu severin, unde îşi vor disputa jocurile pe cochetul stadion al municipalităţii, s-a decis şi schimbarea denumirii.
Pe lângă schimbarea denumirii, severinenii au primit şi acceptul de a juca în nocturnă cu FC Arieşul, în prima etapă. Meciul va începe de la ora 20.00. Jucând în premieră pe nocturnă şi fiind vorba inclusiv de debutul în noua ediţie de campionat, oficialii severineni au decis să permită intrarea liberă la jocul cu FC Arieşul, astfel că este aşteptată o afluenţă mare de spectatori.
Programul primei etape din Liga 2, seria vest, este următorul:
Vineri, ora 20:30
FC Timişoara – FC Bihor Oradea
Sâmbătă, ora 11:00
Chindia Târgovişte – Gloria Bistriţa
Luceafărul Oradea – Mureşul Deva
FC Maramureş Universitar Baia Mare – FC Argeş
UTA Arad – Juventus Bucureşti
Unirea Alba Iulia – CSM Râmnicu Vâlcea
CSM Slatina – ALRO Slatina
Sâmbătă, ora 20:00
Gaz Metan Severin – Ariesul Turda
În ceea ce priveşte televizarea partidelor, datorită faptului că nu toate echipele au acceptat oferta celor de la Digi Sport (care a propus fiecărei echipe circa 38.000 de euro plus TVA, pe sezon), oficialii Digi Sport au demarat negocieri individuale cu mai multe echipe din Liga 2, mai „interesante”, din punctul lor de vedere. Astfel, Digi Sport are acordul echipelor FC Bihor, Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa, pentru televizarea partidelor jucate pe teren propriu. Din câte se pare, există negocieri şi cu alte echipe.
Virgil Blasiu, preşedintele lui FC Arieşul, a precizat pentru Ziua de Cluj că el ar fi fost de acord cu oferta de la televizare a partidelor, aşa cum s-a făcut pentru Liga 2, iniţial. Turdenii încearcă şi ei negocieri separate pentru televizarea partidelor, pentru a mai câlştiga nişte bani în plus, faţă de bugetul actual al echipei. În sezonul trecut, FC Arieşul s-a văzut de 4 ori la tv.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.






















